Am avut ocazia, la Târgul de carte Gaudeamus, s-o cunosc personal pe doamna Doina Opriţă. Pentru cine nu ştie, domnia-sa nu este doar soţia scriitorului Mircea Opriţă, ci şi traducătoarea în româneşte a unor importante cărţi SF ale autorilor Lino Aldani, Jules Verne sau Artur Conan Doyle, precum şi deţinătoarea unor importante premii pentru traduceri, precum cel de la EUROCON 1985, acordate de forumuri culturale italiene.
Întâlnirea, care a constat într-un simplu dialog protocolar, a avut însă darul de a-mi aminti de o carte care mă impresionase la vremea ei, o carte tradusă de Doina Opriţă. „Noapte bună, Sofia”, de Lino Aldani, apăruse în 1982 la Editura Dacia şi, după ce citisem miniromanul „Rădăcinile” din cuprinsul ei, exclamasem: „Aceasta nu este o carte SF! Este un mainstream al viitorului!” Da, veşnica dispută între SF şi mainstream exista încă de atunci, iar dacă unii partizani ai fuzionării celor două recomandau creatorilor sefişti români să comită proze SF cu tentă mai mult fantastică sau insolită, precum cărţile lui Vejinov, de exemplu, alţii militau pentru colecţia strict specializată de la Editura Albatros, unde cărţile să fie de un asemenea nivel intelectual încât Uniunii Scriitorilor să-i fie imposibil să le treacă cu vederea. Aveau şi un exemplu: volumul „Aporisticon”, al lui Mihail Grămescu, povestiri scrise într-un ameţitor vârtej lingvistic care l-ar fi pus cu botul pe labe şi pe marele Asimov. Sau, dacă mă gândesc mai bine, mai ales pe marele Asimov, campionul sintegmei simple! Aşadar, în mijlocul acestei dispute puţin cam pretenţioase atâta vreme cât locuri de publicat nu erau prea multe, miniromanul lui Aldani picase precum un meteor! „Rădăcinile” nu promova o idee SF, ci se desfăşura într-un viitor apropiat. Se baza mai degrabă pe o problematică ecologică, specifică anului 1976, când apăruse cartea. Conflictul survenea între sistemul creat de majoritatea cetăţenilor care abandonase mediul rural, devenit din ce în ce mai redus, şi migrase în megalopolisuri urbane de beton, plastic şi alimente contrafăcute, şi puţinii partizani ai naturii. E ceva SF aici? Evident că nu, evident că pare a fi un roman de actualitate, ceea ce şi este. Atâta doar că a fost scris acum 35 de ani! Nici gadgeturile tehnice care dau îi coloratură nu mai sunt azi elemente SF: maşini conduse pe autostradă de pilot automat, garsoniere transformabile, roboţi casnici sau servicii de demolat satele pustii cu ajutorul laserului. „Rădăcinele” a fost un roman de anticipaţie atunci. „Rădăcinile” este un roman mainstream azi, în anii 2000 şi…
Continuarea aici
Hihi, o ştii pe Eliza? Distrează-te niţel, dacă nu ştiai de chestia asta:
eliza.php3
În fine, nu e chiar Sigfrid von Psicho ( asta că tot sunt băgată cu totul în Saga Heechee ), mai are pân’ să ajungă acolo. Problema este…cât de mult timp mai are ? 🙂
P.S. un talking avatar când ne punem şi noi pe bloguri ? 😀
Tot eu, acuma vorbind şi serios : mi-e uşor să cred că Metaverse-ul lui Neal Stephenson e colea, „e pe vine”-cum se spune. Poate va fi aşa sau poate nu va fi exact aşa.Şi dacă nu va fi, asta va să anuleze felul în care e scrisă „Snow Crash” ? Un mare NU, din punctul meu de vedere.
Şi … că tot vorbeam despre Saga lui Frederik Pohl, să ştii că puţin îmi pasă dacă vreun psihanalis-computer va arăta altfel, va fi construit, conceput cine ştie cum altfel. Nu asta caut eu în SF-uri, nu felul în care autorul a picat sau are şanse să pice pe realitatea tehnologică. Mă opresc înainte să mă lansez într-o tiradă despre „Turbion”-ul lui Robert Charles Wilson, o carte care m-a pur şi simplu fermecat nu doar cu anticipaţia ci, în primul rând,de fapt, cu personajele şi cu felul în care autorul a reuşit să „tell the story”.
Îmi pare rău că exemplele date de mine nu cuprind şi un SF românesc. E… vina mea 😀 . Am „o lipsă” la acest capitol şi asta e ceva ce va trebui să remediez.
marele Asimov scria cu toporul, sau o fi fost „meritul” marelui sau traducator in romana, si mai mare toporishcar.
Interesanta „familie de cuvinte”!
A anticipa: A face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată) sau înaintea timpului cuvenit [DEX]. Cu formele: avangarda artistica, prezicerea (pseudo)stiintifica, prevestirea mistica…
Anticipatia este fie un gen literar, fie tonul la cantecul… care va sa vina, un TEASER?
Anticiparea este actul de a face toate astea, iar ea poate fi superb constienta, dar si magic intamplatoare…
Optimism prezicator in ideologia comunista, entertainment prevenitor…in rest.
Subiectul, anticipatorul, nu… prea exista. Care e ala de face anticipari?? Cuvinte din alte „familii” sunt folosite in schimb, fiecare cu nuanta lui iluzorie.
Etimologic, a lua inainte.
O fi graba. Fuga premenitoare de trecut prin prezent. Longevitate trasa de par. 🙂
Naizo, pe cine esti tu suparat(a)?