Totul a început în 1965 când aveam 10 ani şi am ţinut prima oară în mână o revista “Vaillant Le Journal de Pif”. Am fost fascinat de acestă înşiruire de casete cu desene care spuneau poveşti minunate.
Prin 1967, în spaţiul românesc, apare revista săptămânală “Cutezătorii”, care publica o planşă BD pe ultima pagină şi care se alătura revistei lunare “Luminiţa”, unde apăreau 2-3 pagini de BD. Cred că am ajuns repede la concluzia că este prea puţin BD produs în România şi mi-am propus să-mi încerc şi eu puterile. Prima mea bandă desenată – “Sfântul” – a preluat personajul din serialul cu acelaşi nume, în mare vogă atunci la TVR, iar un unchi, medic stomatolog, care picta, m-a încurajat să merg mai departe. Aveam un prieten – Emil Gherman din Câmpia Turzii – de aceeaşi vârstă cu mine, care avea şi el pasiunea BD şi trei ani am corespondat împreună, în fiecare scrisoare fiind una sau două planşe BD format A4, color. Astfel, am realizat peste 100 de planşe, un exerciţiu foarte util de creativitate, iar tehnica desenului a evoluat simţitor. În 1970 am început să public BD în revista “Licăriri” a Liceului Nicolae Bălcescu din Craiova unde eram elev: “Moartea lui Decebal” a apărut în numerele din 1970 –71, iar “Pământul a gemut” în 1972.
În toamna anului 1970, revista “Cutezătorii” a organizat, împreună cu revista “Pif”, primul concurs BD din România, cu personajul Colegul Minitehnicus – un roboţele desenat de C.Arnal, părintele lui Pif, la care am obţinut o menţiune, diploma fiind semnată în original de C.Arnal. Asta mi-a dat curaj şi speranţe.
În vara lui 1971, “Cutezatorii” a organizat al doilea concurs BD, cu titlul “Eroi contemporani”, la care am trimis trei planşe desenate în manieră comică, iar “Cei 7 prieteni” a fost prima planşă publicată dintre cele sosite în concurs. Am primit Premiul Intâi (un aparat de radio cu tranzistori) la secţiunea “Eroi din zilele noastre”. Ulterior, s-a mai publicat o planşă cu “Doduţă” şi am primit o solicitare de a trimite noi desene, care au fost publicate. Am primit ca premiu o minge de volei… Eram fericit şi plin de speranţe.
În vara lui 1972 am făcut o vizită la redacţia “Cutezătorii”, cu o mapă de planşe BD sub braţ. Redactorul Ioan Donca m-a primit cu amabilitate, a reţinut câteva planşe, dar mi-a dezvăluit că BD-ul se loveşte de mari probleme la revista “Cutezătorii”. Aripile mele de creator BD s-au pleoştit. Eram convins că în Romania nu va exista niciodată o revistă autohtonă dedicată BD-ului care să concureze cu “Pif” şi mi-a dispărut orice dorinţă să mai produc BD-uri de sertar.
În 1990, la jumătate de an de la revoluţia română, cea care a rupt barierele cenzurii comuniste şi a deschis porţile ţării spre libertăţi nesperate, eram de 10 ani arhitect la IPJ Dolj şi într-o zi m-am trezit cu vizita unui fost coleg de liceu, profesor la Palatul Copiilor, care, împreună cu alţi colegi, dorea să editeze pe cheltuială proprie o revistă pentru copii. Amintindu-şi de BD-urile mele din revista liceului, mi-a propus să le public în noua lor revistă. “Prichindel” nr. 1 a apărut la finele anului 1990 şi avea 24 de pagini, din care 15 erau BD-uri: “Moartea lui Decebal” în 6 planşe redesenate, deoarece originalele vechi nu mai existau, “Extratereştrii” – un BD de sertar – 4 pagini) şi l-am creat pe Prichindel – personajul care dădea numele revistei, un mic clovn-magician pus pe şotii, ce se confrunta cu prietenul Biluţă-Corcodel în aventuri şi gaguri. Din păcate, tirajul destul de mare al primului numar – peste 10.000 de exemplare – a avut o distribuţie greoaie, fapt care a descurajat grupul de profesori-editori şi l-a determinat să renunţe de a mai continua cu numărul 2 al revistei din care deja pregătisem coperta, gagul cu Prichindel şi Corcodel, Extratereştrii (continuarea, planşele 5-8), Lumea lui Athum – 3 planşe refăcute, “Pământul a gemut” din ’72 şi am mai desenat un BD nou în 4 planşe, inspirat din vechile mituri dacice denumit: “Moşule”.
Salonul BD din 1993, organizat la Casa Studenţilor din Craiova, mi-a oferit ocazia să-i cunosc pe Dodo Niţă, Valentin Iordache, Marian Mirescu (colaborator la “Prichindel” cu BD-ul “Super Baby”), care, împreună cu Viorel Pîrligras pe care deja îl ştiam, alcătuiau gruparea Banda Desenată Craioveană, cu o activitate intensă în domeniul BD-ului înca din anii ’80 şi colaboratori activi la suplimentul saptămânal “Mini Azi”, dedicat integral BD-ului românesc, editat de ziarul “Azi”. Prin ei am pornit şi eu o colaborare la “Mini Azi”, publicând acolo lucrările mai vechi şi mai noi. Din păcate, suplimentul “Mini Azi” a fost doar o şcoala bună pentru noua generaţie de tineri autori, dar insuficient ca să reprezinte pentru generaţia mea o revistă importantă de calitate, tradiţie şi continuitate în BD-ul românesc.
După 1995 am încetat producţia desenată, dar am rămas admirator fidel al artei BD, participând anual la Saloanele din Romania, unde erau invitaţi mari autori, iar în anii 2002 şi 2003 am fost chiar organizator şi gazdă al unui astfel de salon.
Ca o activitate complementară, am mai realizat “Balada lui Corto Maltese” – un omagiu adus marelui Hugo Pratt, unul dintre cei mai mari autori BD din toate timpurile, cu o muzică originală suprapusă peste imagini proiectate din opera maestrului şi pe care am prezentat-o în octombrie 2000, în variantă live, la Teatrul Naţional din Craiova, iar apoi în octombrie 2005, în variantă electronică – PowerPoint-CD la Salonul Internaţional de la Constanţa.
Banda Desenată Craioveană, care m-a primit cu bucurie şi respect în rândurile sale, reprezintă marea speranţă că într-o buna zi să mă aşez din nou la masa de lucru pentru a reînnoda firul creaţiei BD-urilor pe care le simt în suflet şi în gând, dar nu am găsit încă determinarea să le aştern pe hârtie.
Poate acest moment mult aşteptat va veni chiar acum, în 2012, prin această expoziţie retrospectivă însoţită de un catalog care însumează unele dintre cele mai reprezentative lucrări ale acestui grup.
Multumesc Banda Desenată Craioveană şi succes mai departe, pentru că România aşteaptă BD-uri frumoase şi noi de la noi!
Prichindel
Moşule! (1)
Moşule! (2)
Moşule! (3)
Moşule! (4)
