BDC la Leskovac (III)

Un jurnal de călătorie pentru cei care iubesc excursiile

Cred că orice ieşire din ţară începe cu o privire înapoi, în cazul nostru – spre malul românesc. Incursiunea în Serbia are ceva dintr-o călătorie înapoi în timp, pentru că regăsesc, şi descopăr că regăsim cu toţii – cei plecaţi în călătoria spre Împărăţia benzilor desenate, atmosfera românească din anii 70, când natura nu era poluată şi ridiculizată ca acum, când viaţa era tihnită şi nestresată de tehnologie. Este ciudat că atunci priveam spre sârbi, prin televiziunea lor, ca spre Vestul occidental, un vis inabordabil pentru românii lui Ceauşescu. Serbia nu este în UE, asta o simt zdravăn sârbii la vama noastră, unde sunt bine luaţi la purecat şi stau la cozi mari. Noi, cetăţenii Uniunii, trecem uşor, în schimb nu avem decât drept de tranzit pe teritoriul lor. Şederea acolo mai mult de 24 de ore presupune cerere specială la poliţie şi motive bine întemeiate.

 Oraşul care nu doarme

Leskovac, ţinta călătoriei noastre pe drumuri fără prea multe indicatoare, ni se prezintă ca un oraş liniştit şi deloc agitat. Case cu vechime, dar bine întreţinute, neasaltate de reclame stridente, tarabe cu zaharicale în care vânzarea de vată de zahăr pe băţ excelează. Semafoare ce funcţionează cu becuri. Deşi au telefoane mobile, trecătorii nu vorbesc la ele pe străzi, aşa cum vedem cotidian la noi. Nu v-aş sfătui însă să daţi sau să primiţi telefoane: roamingul mi-a semnalat că un apel către România este 2,29 euro/minutul, iar unul primit 1,39. Un SMS – 0,45 euro. Maşinile sunt vechi şi foarte uzate, rareori remarcăm autovehicule noi, semn că importul este groaznic de scump. Cafeaua este bună şi ieftină: 50 de dinari (cca 2 lei) într-o „Pivniţă” (contrar semnificaţiei din româneşte, numele înseamnă „Berărie”, venind de la popularul „pivo”). Nici berea nu e mai scumpă – 50-80 de dinari. În magazine am găsit, cu nostalgie, Vegeta, Zacin C şi Cipiripi crem, mult vânate de noi la sârbii care veneau să ni le vândă în anii 80 în pieţele din Severin şi Timişoara. Sârbii nu au sâmbăta liberă şi, după câte am observat, am spune că nici duminica. Magazinele sunt deschise până târziu şi am găsit patiserii în serviciu şi după ora 1 noaptea.

 Rtanj, ultima frontieră

La întoarcere, trecem pe lângă vestitul munte Rtanj. Dacă vă amintiţi, în preajma lui 21 decembrie 2012 ni se sugera că ar fi unul din locurile de supravieţuire în timpul Apocalipsei, motiv pentru care a cunoscut atunci o avalanşă de turişti amatori să treacă peste sfârşitul lumii. Totuşi, muntele de 1.500 de metri are legendele şi tainele lui. Acolo sunt văzute frecvent OZN-uri care ar intra în piramida perfectă a vârfului, aparatura o ia razna sau se arde în timpul furtunilor, iar specialiştii afirmă că în vârful acestui munte sârb, a piramidei din Bosnia şi unor piramide din Iran au fost înregistrate radiaţii electromagnetice de 28 kilohertzi. La poalele lui am luat totuşi o excelentă masă, într-o pensiune primitoare, înconjurată de flori şi păsărele. O rândunică ne-a vegheat de deasupra mesei, supraveghindu-şi cuibul de unde îşi iţea capul un pui.

Am continuat apoi drumul prin Valea Timocului, unde am trecut de nu mai puţin de şapte ori peste râul Timocul negru – în fapt, doar o albie de râu secată, dar foarte sinuoasă. Pe marginea drumului, stâlpi electrici de lemn, amintind de cei din „Un surâs în plină vară”. Părăsim Serbia printr-un „Izlaz” (Ieşire) nostalgic.

În România ne orbesc reclamele şi indicatoarele spre casă.

De aici am pornit: undeva la Işalniţa.

Malul românesc văzut de la sârbi.

Escală la Dragan acasă.

La o cafea, un pahar de apă rece şi o rachie.

Alt popas în verdele sârbesc.

Leskovac, cu anticarii lui…

…cu maşinile lui vechi (o Yugo!)…

…cu magazinele de cafea…

…cu pescăriile…

…pasajele de trecere…

…cu graffiti-urile…

…cu magazinul chinezesc…

…cu jucării cam ciudat prezentate (!)…

…cu taxiurile lui…

…cu acoperişurile de ţiglă tradiţională…

…cu magazinele mici…

…şi magazinele mari.

La „Pivnica”, cu Marian

Pivo!

De partea cealaltă a berii: Micea Liviu Goga şi Dragan Predić

Un cantautor în local

Willie Nelson autohton?

Reflexii…

Câinele cu tutun, marca MLGoga

Aici am dormit!

La întoarcere…

Stâlpi electrici de lemn, vopsiţi cu gudron

Un popas esoteric, la poalele muntelui Rtanj.

Delicioasa gibaniţa (un fel de budincă cu brânză), cu lapte „covăsât”, alături de o cafea servită cu rahat de trandafiri şi un pahar cu apă rece.

Eram monitorizaţi de o rândunică şi puiul ei din cuib.

Piramida Rtanj

Poză de grup, pe fundalul oraşelor Kladovo şi Drobeta-Turnu Severin