Cu o oarecare întârziere (de natură tehnică), iată şi nr.10 din BDC. Revista de luna octombrie este în primul rând o ciudăţenie: nu are nici 40, nici 44 de pagini, cum ar fi normal, ci… 42! De ce? Aflaţi în paginile ei, unde vă aşteaptă o surpriză grafică de proporţii (nu greşesc când spun acest lucru). Un sumar centrat pe un calup masiv din continuarea albumului “Zidul” de Sorin Anghel şi musafiri noi în paginile de onoare: Laurenţiu Butuc, care semnează desenele scenariului lui Marian Mirescu – “La început va fi cuvântul”, dar şi sârbii Slobodan Ivkov (scenariul) şi Boban Savić-Geto (desenele) cu o BD fără cuvinte şi titlu, dar bine ticluită şi desenată. Prezentarea sârbilor este făcută de Dragan Predić. Craiovenii ocupă restul paginilor: Valentin Iordache cu “A, Frica!” şi “MGL!”, apoi continuările la “Lumea lui Athum” şi “Priki şi Corco… peştişorul de aur” (Cristian Ciomu), “Sucă” (acelaşi Cristian Ciomu), Marian Mirescu se ocupă de B.D. la Craiova şi de Pofta redacţiei, unde apare un desenator insolit şi neaşteptat, care a colaborat cu entuziasm la acest număr: Bojan M. Ðurkić. Ghidul de utilizare al Fergonautului (de subsemnatul) încheie lista benzilor. Aniversatul lunii este Cătălin Negrea, căruia îi spunem şi aici “La Mulţi Ani!”, iar Cristian Ciomu nu pierde ocazia să mai trântească un fotoreportaj de la palatul celei de-a noua arte din Bruxelles.
Editorialul, intitulat “Vrem o bandă ca afară”, sună cam aşa:
Câteodată, vreunul din cunoscuţii mei, total ignoranţi în domeniu, mă întreabă, sincer mirat: „De ce nu avem şi noi bandă desenată ca afară?” „Ca afară” însemnând, desigur, ca în ţările de limbă franceză/ engleză/ italiană/ spaniolă sau din spaţiul ex-iugolsav. Îmi petrec multă vreme explicându-i că banda desenată este o adevărată industrie „afară”, cu o dimensiune economică bine determinată şi, mai ales, cu un public consumator larg reprezentat. Un public creat de-a lungul unor zeci de ani prin educare, pornind de la revistele pentru copii, cu benzi desenate pentru cei mici, şi crescând, o dată cu ei, prin alte reviste şi alte publicaţii specifice vârstelor. Îi explic că România a pierdut continuitatea în acest domeniu în epoca economiei de hârtie şi a cenzurii idologice, iar că libertatea (şi liberalizarea) a venit prea târziu apoi, când tăvălugul televiziunilor şi apoi al PC-urilor şi internetului au măturat orice posibil concurent de hârtie. Că, din când în când, câte o editură (Nemira, All, Arta Grafică…) crede că a descoperit în banda desenată un segment de piaţă neacoperit şi speră să dea lovitura, apoi, când vede rezultatul dezastruos, nu mai vrea să audă de această artă. Câte încercări eşuate de Pif, Rahan, Batman, Superman, Conan, Asterix, Dylan Dog, Lucky Luke…! Câte încercări eşuate de reviste autohtone pentru segmente copii sau adulţi (Desant, Snif, Dino, Quadrat, Android, Carusel, Proteus, Apostrof, Imago, Chasers…)
Cu toate acestea, Banda desenată se încăpăţânează să existe în România atipică, prin eforturile unor pasionaţi şi iubitori ai genului. Aşa se face că ici-colo mai apare câte un album BD, în condiţii grafice şi editoriale adevărate, precum „Amintirile din copilărie” (Ed. Adenium) sau reviste, precum „Harap Alb continuă” sau cea pe care o lecturaţi în momentul de faţă. Iar speranţa stă în faptul că, din toate aceste încercări fără număr, una se va impune mai devreme sau mai târziu şi va depăşi segmentul de cititori de nişă pentru un public mai extins. Şi atunci, chiar dacă nu vom avea o bandă desenată „ca afară”, vom avea una deschisă „în afară”. (Viorel Pîrligras)
Numărul 10 din BDC poate fi procurat, de săptămâna aceasta, de la toate chioşcurile craiovene, sau poate fi comandat la adresa grupbdc@gmail.com.