Bookfest 2014 – o zi de gânduri şi imagini

Am din ce în ce mai mult senzaţia că, la fiecare vizită a târgului de carte bucureştean, pătrund într-un segment ce ţine deja de istorie. Impresia îmi e împărtăşită şi de alţii, semnele sunt evidente: cartea, aşa cum o ştim noi de când ne-am născut, dă semne clare de dispariţie. Iar miile de vizitatori, conştienţi de acest fapt, dau impresia de competiţie la o sesiune de lichidare de stoc. Evident, e doar o impresie, generalizată sau nu, şi, evident, cartea nu va dispărea atât de repede; rămâne însă impresia de călătorie într-o citadelă în care s-a refugiat o rasă pe cale de dispariţie.

O plăcută întâlnire cu amici vechi la lansarea romanului SF „Vegetal”. Ante-lectură, câteva impresii la prima vedere despre volumul celor care parcă vor să intre în plutonul tandemurilor literare gen Anania-Bărbulescu, Strugaţki brothers, Pecican brothers, Corbul-Burada… Contra: Un roman scris în tandem îmi pare un efort a doi autori fără suflul necesar de a duce la capăt câte un roman individual. Pro: În doi, şlefuirea, structurarea şi corectarea pare mult mai eficientă. Contra: Oare noul „autor” nu cumva distruge personalitatea celor doi? Pro: Popularitatea unei astfel de creaţii este dublată de carisma celor doi. Om citi şi om vedea…

Am făcut un test-autografiat de autori, i-am pus să-mi scrie, unul, un alt început al romanului; Marian mi-a notat prima frază a următorului roman – „Mineral” (va fi un ciclu, deci) –, Dănuţ, un alt final.

Întâlnire cu Luminiţa Corneanu, cu care nu pierd nicio ocazie să savurăm o cafea împreună, fie în Bucureşti, fie în Craiova. Ea e ghidul meu printre cafelele bune: Florescu, Kurukahveci Mehmet Efendi… „Secundar”: a lansat, alături de Daniel Cristea-Enache, volumul „111 cele mai frumoase poezii” al legendei numită Brumaru (Editura Nemira).

Lansarea noii traduceri a romanului „Solaris” de Stanislaw Lem (Ed. Paladin). CTP-ul face senzaţie arătând diferenţele de traducere dintre ediţii – în speţă denumirile imaginarului lemian.

La o bere şi-o cafea cu sefiştii – de fapt, principala miză a întâlnirilor din târguri. Cristian Tamaş constată (şi el) că suntem doar o mână de pasionaţi în toată ţara, majoritatea la masa aceea; ce-om avea de împărţit?

Descopăr ultimul roman al lui Adrian Buz – „1989” (Editura Polirom). La pagina 28, o mică referire despre benzile mele desenate din almanahurile Anticipaţia ale acelor vremi! Vorba lui Emil Rădinoiu (vecinul Mitică din Vacanţa Mare), care mă tachina atunci numindu-mă „Viorel din almanah”!

Am cunoscut-o şi eu pe Roxana Brânceanu. Suntem craioveni, dar a trebuit să ne cunoaştem la Bucureşti. De ce mă mai mir, că mi se întâmplă frecvent să mă văd cu craiovenii mai ales la târgurile de carte din Capitală.

După o lansare triumfală la Craiova, Cornel Mihai Ungureanu îşi lansează volumul de teatru şi la târgul bucureştean („Odicolonuri”, Ed. Ademium). Puţini craioveni. În aşteptarea evenimentului, Ion Bogdan Lefter, prezent la altă lansare, mă zăreşte pe mine şi pe Cornel şi salută „grupul de craioveni”!

Alt craiovean, Ionel Ciupureanu, îşi savurează şi el succesul lansării unui volum proaspăt de poezie – „Venea cel care murisem” (Casa de Editură Max Blecher). Ca de obicei, la lectură se emoţionează şi citeşte cu voce gâtuită. Cineva mi-a mărturisit că îi trebuie un timp de acomodare cu ipostaza, pentru a căpăta încredere şi a recita la justa valoare.

În rest, târgul, cu momentele şi curiozităţile lui. Densitate mare de personalităţi, literare sau nu, cititori, cumpărători sau simpli suporteri. Ce aventură…

Sunt luat pe sus şi dus la cenaclul SF Wolfpack, undeva prin Pipera. Decor excepţional, o vilă elegantă cu o curte superbă, gazdele – Lucian Oancea şi  Teodora Pârvu – generoase şi ospitaliere. Mulţi sefişti, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, iar şedinţa îmi reaminteşte vechile şedinţe de cenaclu din anii 80, când se citea mult (sau se recita, mai bine spus), discuţiile aprinse pe marginea textelor, nu întotdeauna receptate la justa lor valoare. Şi totuşi, ceva s-a schimbat: au dispărut ciornele cu scrisul ilizibil, pline de adnotări şi corecţii – ceea ce justifica interpretarea orală; acum, un simplu laptop pare doar element de spectacol, textele ar fi putut circula înainte prin poşta electronică, iar la şedinţă ar fi avut loc doar discuţiile participanţilor ce ar fi venit cu lecţiile făcute de acasă.