Vă povesteam la un moment dat, aici, despre un film ce ilustrează universul desenatorului BD australian Ben Templesmith. Chiar dacă desenele lui Templesmith nu au acea dimensiune clasică, convenţională, ci prezintă mai degrabă o pronunţată latură impresionistă, m-am gândit că n-ar fi rău să vedem cum anume concepe o bandă desenată un autor BD ce pare a lucra, la prima vedere, spontan. Am ales imagini din Wormwood: Gentleman Corpse, care este a doua serie BD personală a creatorului Templesmith.
Spre deosebire de lumea sumbră post-apocaliptică din Singularity, seria anterioară, Wormwood este o creaţie care îmbină în mod agreabil umorul şi horrorul. A fost publicată prima oară în episoade în revista „LOFI”, până în 2004, când aceasta şi-a încetat apariţia. „IDW Publishing” a strâns toate episoadele într-o culegere intitulată The Taster, îm 2006, înainte de a da drumul unor continuări sub forma a şapte miniserii, cea mai recentă fiind Calamari Rising. Ediţia hardcover a seriei iniţiale a fost decretată de „New York Times” ca fiind un bestseller.
Wormwood: Gentleman Corpse narează peripeţiile unui vierme-semizeu („wormwood” – vierme de lemn, car), care salvează lumea în mod frecvent de ameninţările supranaturale. Recunoaştem obsesia americană pentru supereroi şi superduşmani. Wormwood poate controla un organism mort, sălăşuind în capul acesteia; gazdele sale preferate fiind indivizi bine îmbrăcaţi, eleganţi. Cu toate că clamează superputerile, el salvează de obicei lumea prin vicleşuguri, mai mult decât prin forţă.
Dar să vedem etapele execuţiei lui Ben, de la sinopsis, până la excuţia finală. Poate vom înţelege mai bine universul benzii desenate.
Wormwood 1
Wormwood 2
Wormwood 3
Wormwood 4
Wormwood 5
Wormwood 6
Wormwood 7
Wormwood 8
Wormwood 9
De neimaginat! Tot respectul!
Si cat de simplu pare…
Foarte interesant! Am o nelamurire, totusi: alienul ala, dupa ce mananca oameni isi consulta pagina de facebook, twitereste, urmareste evolutia burselor internationale?
Numai mie mi se pare că dacă domnul Templesmith s-ar opri la pasul al doilea, banda ar arăta mult mai bine?
Știu că nu ăsta e subiectul intrării, dar Fell cred că e și până acum cea mai bună lucrare bedeistică ieșită din mâinile sale, poate și pentru că scenaristul Warren Ellis l-a obligat să folosească unele dintre trucurile de design al paginii întrebuințate de Eisner în The Spirit.
Legat de exemplul prezentat în material, el se referă la felul cum se concepe şi execută o BD, nu înseamnă că Templesmith face parte din preferaţii mei. Consider că stă destul de slăbuţ la capitolul desen şi că doar compoziţiile şi culoarea îl salvează. Evident, fără a mai vorbi de poveste în sine. În lumea BD, s-a constatat că poveştile salvează uneori grafismul deficitar. Templesmith nu este excepţia.
Nici eu nu-l îndrăgesc. Poveștile personale îi sunt deficitare pe multiple nivele, iar artistic este un Bill Sienkiewicz de mână a treia. Dar ar putea mai mult dacă nu i-ar cânta niște fani în strună doar pentru că încearcă ceva diferit.
Super…