Concursul de povestiri SF „Visions du futur” 2012

8 martie 2012
Autor

Nu e lipsit de interes, cred eu, pentru prozatorii SF români, acest concurs, chiar dacă el presupune un text redactat în limba franceză. Despre ce este vorba, aşadar:

Clubul Présences d’esprits anunţă concursul său anual de povestiri. Anul acesta, textele propuse vor trebui să se inspire dintr-una (atenţie, doar din una!) din temele sau citatul care urmează:

  1. „Metamorfoze”
  2. „Deschise ochii, în vis, şi îi închise la loc, blestemându-se pentru prostia lui, apoi, totul se linişti înăuntrul său şi redeschise ochii.” Théodore Sturgeon
  3. „Labirinturi”

 

Condiţiile de participare:

Articolul 1: Povestirea va trebui să se încadreze în caracteristicile literaturii imaginarului (SF, fantastic, fantasy).

 

Articolul 2. Povestirea va avea maximum 40.000 de semne (cu spaţii, cu tot). Textul va fi total inedit pentru orice suport, inclusiv pentru net.

 

Articolul 3. Textul se va trimite prin mail, sub formă de ataşament, doar în format .rtf sau .doc la adresa visionsdufutur@presences-d-esprits.com. Autorul va preciza în mail, nu în text, numele său, prenumele, vârsta, adresa poştală şi adresa de mail validă, precum şi titlul povestirii şi subiectul ales pentru elaborarea textului său. Va trebui însă să menţioneze şi cum a luat cunoştinţă de acest concurs.

 

Textele care nu se vor încadra în aceste reguli nu vor fi admise în competiţie. Participând la acest concurs, autorul îşi asumă răspunderea de a prezenta un text al cărui autor este. Se va asigura şi de faptul că va primi o confirmare electronică de primire a textului său. Participarea este limitată la un text de persoană.

 

Articolul 4. Data limită de trimitere a textului este duminică 15 aprilie 2012, la miezul nopţii.

 

Articolul 5. Decizia juriului va fi validată la adunarea generală pe 2012 a Clubului Présences d’esprits. Decizia va fi cea finală. Juriul îşi rezervă dreptul să acorde cel mult trei premii şi să nu acorde niciunul dacă textele nu vor întruni suficiente elemente calitative.

 

Articolul 6. Textele premiate vor fi publicate într-un număr special al „AOC” consacrat concursului „Visions du Futur”. Participând la acest concurs, autorii acceptă publicarea textului prezentat şi premiat. Câştigătorii vor primi şi un abonament pe un an la publicaţiile „Présences d’Esprits” şi „AOC” – premiul I, şi un abonament pe un an la „AOC” pentru premiul II şi III.

Regulamentul întreg poate fi studiat aici.

 

Pentru cei care se întreabă ce naiba este „Visions du futur”, vă pot spune că Premiul Visions du futur a fost creat în 1996 şi că recompensează creaţiile literare SF, fantasy sau fantastice. De anul trecut, au fost adăugate două noi categorii – „bandă desenată” şi „ilustraţii”. Textele câştigătoare sunt publicate în fiecare an într-un număr special „AOC” dedicat acestui eveniment.

 

Mic istoric

„Visions du futur” a demarat ca un festival de SF, fantasy şi fantastic situat în regiunea pariziană. Lansat în 1996 în sânul clubului, el propunea vizitatorilor o expoziţie de ilustraţii ale autorilor profesionişti, recompensată de premiile juriului şi ale publicului, un concurs de nuvele, expoziţii, autografe, conferinţe, standuri de vânzări ale asociaţiilor…, pe scurt, o adevărată manifestare a imaginarului la Paris. Cam ce ar putea deveni Romconurile noastre sau Târgul de carte SF „Final Frontier”. Festivalul a fost creat de Arthur Jarov, membru al clubului, şi de Henri Etcheverry, la început ca pretext pentru a-l întâlni pe Stéfan Wul, idolul lor. Situat la , la primele două ediţii, apoi în locaţia de la Lautrec, a migrat apoi la Primăria arondismentului 18 din 2002. Acolo, expoziţiile de ilustraţii (până la două sute de exponate!) erau baza manifestării, dar celelalte segmente ale festivalului erau neprivilegiate deoarece se desfăşurau într-o sală laterală în care publicul nu intra. Din acest motiv, festivalul este actualemente în hibernare, până la găsirea unui spaţiu ce va putea acoperi toată gama manifestărilor. Până atunci, rămâne concursul de povestiri cu acelaşi nume, organizat în paralel şi destinat autorilor neprofesionişti.

2 comentarii la "Concursul de povestiri SF „Visions du futur” 2012"

  1. Silviu Marin on 18 martie 2012 at 17:24

    Bună ziua, stimați Paraleliști! 😛

    Doresc să particip la acest concurs, la această vârstă a mea destul de… înaintată pentru un debut literar, în genere, numai că am nevoie de un pont: specificarea lucrării lui Sturgeon, din care face parte citatul; recunosc, NU l-am citit pe acest autor. De fapt, am cam rămas în urmă cu SF-ul literar. 🙁

    Vă mulțumesc anticipat!

  2. Viorel Pîrligras on 18 martie 2012 at 18:57

    Bună ziua, domnule Silviu Marin,
    Vă felicit pentru intenţia de a participa la concurs – de altfel, acesta era şi rostul postării mele -, dar pontul nu vi-l pot da, deoarece, în ciuda faptului că am citit mai multe lucrări de-ale lui Sturgeon, n-am reuşit să identific şi citatul cu pricina. Dacă vreţi totuşi să vă dau un pont, cred că nu localizarea citatului este importantă, ci ideea de plecare a lui. Cu alte cuvinte, scrieţi o proză care să pornească de la ideea din citat. Şi, evident, să fie în franceză.
    Multă baftă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = şaptesprezece

Caută