A avut loc şi anul acesta Salonul Internaţional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” (a VIII-a ediţie). Gabriel Bratu, cam singurul pe care cade misiunea organizării acestei manifestări, mărturisea la vernisaj că, la vârsta lui, dacă n-ar fi beneficiat de sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, al lui Ion Prioteasa personal, nu s-ar mai fi riscat într-o asemenea aventură. De altfel, Ion Prioteasa a şi primit din partea Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România, o Distincţie Specială, „pentru prestigioasa susţinere şi promovare” a Salonului. Ca să fim obiectivi, şi alte organisme au fost angrenate în organizare – Muzeul Olteniei şi Muzeul de Artă din Craiova (ceva îmi spune, dacă mă înşel îmi cer scuze, că, as usual, Lucian Rogneanu a cam trudit la listare, panotare, aşezare).
Nu ştiu de ce prezidentul caricaturiştilor – Ştefan Popa Popa’s – n-a fost prezent nici la ediţia asta în (mai mult) carne şi oase, Gabriel Bratu îi găseşte întotdeauna scuze („aseară doar s-a întors din Spania”). Citesc, subtil, prin presa că nici n-ar mai fi el capul asociaţiei, dar rămâne, totuşi, membru al juriului concursului de caricatură, alături de maestrul Bratu, de Elvira Romaniuc, directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, din oraşul Gura Humorului, şi de graficianul timişorean Ionel Gavrilescu.
În fine, din 237 primite, au fost selectate 132 de lucrări, realizate de 60 de artişti, atât din România, cât şi din 15 alte ţări. Multe nume clasice – Mihai Stănescu, Sergiu Grapă, Romeo Răileanu, Gh. D. Constantinescu, Constantin Ciosu, Viorel Baciu, Mihai Boacă, Florian Doru Crihană, Aurelian Iulius Şuţă, Octavian Bour etc. Există în salon şi o selecţie de pagini ale săptămânalului francez de satiră şi umor „Charlie Hebdo”, dar n-am insistat fotografic pe ele pentru că le şi ştiţi şi mi-e şi teamă să nu-mi arunce jihadiştii site-ul în aer. Zâceam în titlu de zâmbet trist pentru că, aşa cum puteţi constata din fotografii, temele abordate au fost destul de serioase, caricatura, implicată social şi politic, nu mai e deconectarea aceea gratuită de pe vremea „Urzicii”, când râdeam doar de ospătari, frizeri, şoferi de taxi şi tinerii paraziţi-stâlpi de cafenele. Nema, nada craioveni în salon, în afară de hors-concours-ul Gabriel Bratu, drept pentru care s-a pus la cale un complot (aproape internaţional) despre care veţi auzi, sper, în prima jumătate a anului.
Premiile ediţiei 2015 a Salonului au fost: Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină” – Mihai Stănescu (Bucureşti); Premiul „Benedict Gănescu” – Aurelian Iulius Şuţă (Târgu Jiu); Premiul „Silvan Ionescu” – Radu Bercea (Gura Humorului); Premiul „Eugen Taru” – Constantin Ciosu (Bacău); Premiul „Francisc Şirato” – Marian Avramescu (Ploieşti); Premiul „Nicolae Drăgulescu-Drag” – Sergiu Grapă (Iaşi); Premiul „Dumitru Negrea-Gan” – Viorel Corodescu (Suceava).
Scuze tuturor pentru calitatea fotografică. Dacă vreţi să vedeţi desenele în condiţii optime, mergeţi şi vizitaţi salonul amenajat în sala „Ştefan Ciuceanu”, la Muzeul Olteniei. E deschis până la sfârşitul anului!