Cu Soviany la Vollard

N-am văzut niciodată un scriitor atât de îngropat în cărţi, la o manifestare publică, precum Octavian Soviany. O dublă lansare de carte la Galeria „Vollard” a Casei de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova a prilejuit această imagine-metaforă. În faţa obişnuitului public consumator  cultural (din cei prezenţi i-am recunoscut pe Ionel Ciupureanu, George Popescu, Nicolae Marinescu, Aurora Speranţa, Emil Stanciu, Gabriel Nedelea, Mădălina Nica, Dominique Iordache, Dana Micu), scriitorul s-a prezentat cu lirică proprie şi o ambiţioasă traducere în limba română a volumului „Les Fleurs du Mal” de Baudelaire.

Invitaţii oficiali ai manifestării au avut cuvinte elogioase despre munca literară a acestui scriitor. Gabriela Gheorghişor, depărtându-se de o simplă prezentare şi câzând în ispita aprecierii critice, în rezonanţă cu disciplina care a lansat-o în lumea literară, iar Claudiu Komartin, în calitatea sa de redactor-şef al Casei de editură „Max Blecher”, descriind, în mod captivant, activitatea sa în lumea editorială.

Soviany a delectat asistenţa recitând cu vocea sa baritonală din volumele prezente. În zadar moderatorul – Petrişor Militaru – a încercat apoi să creeze un dialog între public şi scriitor, căci ascultătorii au preferat să-l păstreze pe autor în turnul său de fildeş.

În final, s-a făcut coadă la autografe. Mărturisesc că aş fi fost interesat să lecturez volumul „Călcâiul lui Magellan”, pentru care scriitorul a fost desemnat câştigătorul Premiului „Cartea de Poezie a anului 2014”, dar publicului nu i s-au oferit decât „Florile răului” şi revista „Poesis”.

 

 

Charles Baudelaire

 

CXXVI Călătoria

 

Lui Maxime Du Camp

 

1

Copilul ce se uită la hărţi sau la vreo stampă

Găseşte că-i pământul cât jindul lui profund;

Ce mare e pământul privit de lângă-o lampă,

Ci-n amintirea noastră pământul e mărunt.

 

Pornim în zori, cu mintea aprinsă de ispite,

Cu inima pătrunsă de-un crâncen apetit,

Şi ducem, în balansul mareei liniştite,

Tot infinitul nostru pe-al mărilor finit.

 

Unii dorind să scape de-o patrie infamă,

Iar alţii să-şi mai uite de leagănul străbun,

Se duc să se scufunde-ntr-un ochi de magiciană.

Acea tirană Circe cu veninos parfum.

 

De teamă să nu fie schimbaţi în animale,

Din cer şi din lumină beţivănesc zălud,

Iar gheaţa care-i muşcă şi ziua ce-i dogoare

Şterg urmele lăsate pe faţă de sărut.

 

Dar călători în sine sunt cei pe care-i bate

Un dor etern de ducă, nebunii-aceia doar,

Urmându-şi fără preget a lor fatalitate,

Ce spun: „La drum!” întruna, dar n-au de ce habar.

 

Cei ale căror jinduri se-aseamăna cu norii

Şi-ntocmai cum visează asaltul un pifan

Visează neştiute şi mari fantasmagorii,

Cu nume ignorate de spiritul uman.

În româneşte de Octavian Soviany