De Gaulle, România şi benzile desenate

7 august 2018
Autor

Apărut foarte recent, volumul de benzi desenate „Charles de Gaulle. 1958-1968 Joli mois de mai”, pe un scenariu de Jean-Yves Le Naour, doctor în istorie, desenat de Claude Plumail şi colorat de Sebastien Boult (Ed. Grand Angle, 2018), propune, în cadrul evenimentelor istorice din 1968, şi vizita pe care preşedintele Franţei a efectuat-o în România. Nicolae Ceauşescu, pe atunci doar secretar general al partidului şi preşedinte al Consiliului de Stat, şi soţia sa apar episodic în planşa de la pagina 22.

Despre vizita generalului de Gaulle în România se ştie că ea a avut loc în perioada 14-18 mai 1968 şi că a cuprins vizite în mai multe puncte din România –  Craiova, Slatina, Pitești, Târgoviște, Ploiești, București, plus o vizită în Parcul Cișmigiu la monumentul eroilor francezi. Aşa cum reiese şi din lectura proaspătului album BD, precipitarea evenimentelor din Franţa l-au forţat pe general să-şi scurteze vizita în România. „Ce naiba se întâmplă!? Nu poţi lipsi două minute că iese cu balamuc!” conchide personajul la plecarea de pe aeroportul român. O relatare foarte bine documentată se află în volumul „Charles de Gaulle la Craiova” de profesorul universitar Dinică Ciobotea și Elena Marinaș (Editura Aius PrintEd, Craiova, 2007), la care am avut şi eu o modestă contribuţie, semnând coperta.

„Charles de Gaulle 1958-1968” este al patrulea volum dintr-o serie care cuprinde perioada 1916-1968.

De Gaulle la Craiova

De Gaulle la Craiova

De Gaulle la Craiova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


- 3 = trei

Caută