Dragă domnule Vadim Todo,
Felicitări pentru lovitura de maestru pe care numai dumneavoastră o puteaţi aplica atât de eficient şi justiţiar! Într-adevăr, aţi reuşit să demascaţi un plagiator „frustrat”, chit că povestea la care faceţi referire „bătrânul urât” a făcut-o în adolescenţă, pe când era elev şi era fermecat de lucrările marilor maeştri. Eu cred chiar că i-aţi distrus cariera trecută şi viitoare de autor BD!
Numai că, vedeţi dumneavoastră, domnule Vadim, apar două chestiuni ciudate aici. „Darth Vader al benzii desenate” este de fapt, aşa cum a recunoscut întotdeauna, un amator, un desenator/ scenarist de duminică, de timpul liber, care n-a avut niciodată o carieră în domeniu, publicând de cele mai multe ori gratis. Despre o posibilă carieră viitoare, e puţin probabil să vorbim, având în vedere vârsta „invidiosului” sau oferta unei pieţe autohtone anemice în domeniu. Cât despre plagiat, hm, aici apare a doua chestiune curioasă. Ceea ce afirmaţi că aţi descoperit dumneavoastră din întâmplare regăsim în articolul lui Ion Manolescu – „Caragiale în benzi desenate”, apărut iniţial în „Observatorul cultural” (2003), reluat apoi în volumul „Benzile desenate şi canonul postmodern” (Ed. Cartea românească, 2011). Ba chiar unele fraze, precum cea cu drumul dintre Crivina şi Periş, par alarmant de asemănătoare!? Coincidenţă? Sau un mic… plagiat? Probabil că la asta vă refereaţi când aţi abordat cu îndrăzneală problema moralităţii!
Vă supără ce am zis? Nu le puneţi la suflet, domnule Vadim. Dumneavoastră, care vă prezentaţi drept critic în domeniul BD, pentru că aveţi studii în domeniul artelor plastice sau cel literar, nu? sau doar de contabilitate?, scuze, ştiţi foarte bine să analizaţi o bandă desenată. Criteriile analitice cam lipsesc, e adevărat, dar posedaţi o terminologie super în domeniu – „individ janghinos”, „opinii imbecile”, „sfertodoct”, „impostori” „frustrat”, „escroc”, „lingăi”, „jalnicul”, „grobian”, „troglodit” etc. – prin care v-aţi impus în domeniu. Nu e de mirare că v-aţi îndepărtat de majoritatea autorilor. Vă compătimesc, domnule Vadim. Lumea se schimbă şi dumneavoastră păreţi să nu fi înţeles acest lucru. Nu-i înţelegeţi pe tinerii autori, mulţi cu studii superioare artistice, şi aţi preferat să aruncaţi anatema asupra lor decât să vi-i apropiaţi. Nu-i mai înţelegeţi nici pe cei din generaţia dumneavoastră, nici pe vechii prieteni. Toţi sunt duşmani trecuţi de partea Răului (!), doar ca să vă necăjească. Îmi amintiţi de bancul acela cu tipul care mergea cu maşina pe autostrada 57 şi asculta radioul, unde crainica anunţa: „Pe autostrada 57, un nebun merge pe contrasens.” Iar tipul, enervat, spunea: „Nu unul, sute, sute!” Îngrijiţi-vă sănătatea, domnule Vadim, şi nu mă refer la reumatism sau la hemoroizi, ci la ştiţi dumneavoastră care sănătate! Şi credeţi-mă că nu vă mint. Altfel, cum să interpretez faptul că propunerea mea despre o masă rotundă despre rolul criticii în dezvoltarea celei de-a 9-a arte la recentul Salon BD aţi interpretat-o ca un atac la persoana dumneavoastră?! Chiar vă credeţi buricul Pământului, Axis Mundi al BD-ului românesc? Cred că dacă aş propune o discuţie despre agricultura românească aţi interpreta-o ca un atac la boii dumneavoastră! Care, între noi, nu-i prea ţineţi pe acasă!
Am văzut că ameninţaţi cu mari dezvăluiri despre „malpraxisul” altor autori, după Sfântul Nicolae. Sper din toată inima că nu veţi deschide o cutie a Pandorei care să-i afecteze mai ales pe cei câţiva care au rămas în anturajul dumneavoastră, mulţi dintre ei de o vârstă onorabilă. Ştim cu toţii, mai ales cei de vârsta mea, dar poate că şi mai tinerii autori, „hibele” generaţiei „de aur” româneşti, ale înaintaşilor noştri. Ba pomeneşte despre ele şi Richard Medioni, în volumul său „Pif la véritable histoire”. Revelaţiile pe care le pregătiţi sunt secretul lui Polichinelle. Numai că noi, cei care le ştim, nu le vom face niciodată publice. Ştiţi de ce, domnule Vadim? Pentru că, pentru noi, acestea sunt referinţe şi omagii pe care ei, înaintaşii de la Cravata roşie, Arici Pogonici, Luminiţa şi Cutezătorii, le-au făcut maeştrilor lor. Dar ştiţi ce, domnule Vadim? Eu nu cred că dumneavoastră aţi putea înţelege aceste lucruri, nu sunteţi autor BD şi nu ştiţi ce presupune munca aceasta, mai ales când o faci după o zi de muncă în care osteneşti ca să-ţi poţi plăti facturile, în multe nopţi pierdute, uneori la lumina lămpii cu gaz, ca pe timpul de tristă amintire când noaptea se tăia curentul. Veţi da cu rahat (iertată-mi fie expresia) în stânga şi în dreapta, cu binecunoscutul de acum limbaj, veţi arunca într-o lumină proastă banda desenată românească pe care vă lăudaţi peste tot că dumneavoastră aţi dezvoltat-o şi o veţi face cu mândrie şi orgoliu nemăsurat în siajul sindromului „eu te-am făcut, eu te omor!”. Cu palme academice!
Acesta este un pamflet care conţine teme de meditaţie. E ultima mea „strigare” pentru un personaj care, cel puţin pentru mine, deja nu mai există.
