Eurocon 2012 – Zagreb (II)

Aventura SF europeană

 

Relatările despre Eurocon demarează abia acum, fiind întârziate din cauza obligaţiilor profesionale ce trebuie să recupereze timpul absentat din oraş. Am sperat de asemenea să nu fiu eu primul narator al unui eveniment la care au participat din partea României două delegaţii oficiale ale unor asociaţii de profil, eu fiind, din raţiuni pe care le voi explica ulterior, simplu particiant român la manifestare.

Din lista celor nouă participanţi înregistraţi, precum şi a celor trei desemnaţi ulterior de ARCA SF, n-au ajuns până la urmă la Zagreb decât Cristian-Mihail Teodorescu, Ştefania Rusoiu, Eugen Lenghel, Antuza Genescu, Laurenţiu Demetrovici, Cătălin Badea-Gheracostea, Cezar Mazilu (new entry) şi subsemnatul.

Sejurul la Zagreb a fost superb, dar relatările legate de călătorie vor face obiectul unor fotoreportaje separate.

 

Despre manifestare

Euroconul croat a coincis cu Sferakonul lor (convenţia naţională), sub denumirea generică de „Kontakt” şi s-a desfăşurat în spaţiul pus la dispoziţie de Faculty of Electrical Engineering and Computer Sciences, situat într-o zonă centrală a Zagrebului. Foarte aproape, la câteva minute, s-a aflat şi hotelul International, la care au fost cazaţi majoritatea participanţilor, dar şi clubul Boogaloo, la care s-a ţinut petrecerea tradiţională. Gazdele – membrii (mai ales membrele – nişte tinere vesele şi pline de entuziasm) clubului SFera au avut grijă ca oaspeţilor să nu le lipsească nimic şi n-am auzit să fi existat incidente legate de sejurul acolo. Totuşi, în ce mă priveşte, nu pot să spun că n-am remarcat o serie de carenţe legate de organizare.

În primul rând, efectele pe care un membru le primeşte în schimbul taxei de participare. N-a existat, în afară de ecusonul tradiţional, decât o copie xerox cu programul, o broşurică editată într-un ghiveci obositor de croată şi engleză cu detaliile lucrărilor manifestării, o hartă cu numere, dar fără legenda explicativă, şi două antologii – cu texte croate, precum şi una cu texte traduse în engleză (Darko Macan editor). Ar fi trebuit, în opinia mea, ca setul de participare să conţină şi un afiş, un badge poate, o mapă sau un sac de umăr, în niciun caz o pungă de plastic de unică folosinţă (măcar dacă punga ar fi fost inscripţionată)!

 

Despre program

A fost unul complex, cu multe acţiuni care se desfăşurau în paralel. Spre deosebire de programul Euroconului polonez, de acum doi ani (îl dau exemplu pentru că am participat la acea manifestare), lista panelurilor şi activităţilor nu explica în ce limbă se vorbea, aşa încât orientarea era anevoioasă. În plus, unele acţiuni nu s-au mai ţinut sau au făcut rocada cu altele. Spre exemplu, sesiunea de întrebări şi răspunsuri cu scriitorul rus Dmitri Glukhovski nu a avut loc la ora şi data menţionată, în schimb, căutând-o, am putut asista la ultimile minute din întâlnirea cu Charles Stross, care însă nu fusese planificată atunci. Apropos: Stross a făcut ochii mari când i-am înmânat spre autografare ediţia românească a „Singularity Sky” („Spaţiul singularităţii”, Tritonic, 2008). Deşi părea să ştie de apariţia ei pentru că i-ar fi spus agentul literar, n-o văzuse niciodată. A refuzat propunerea mea de a i-o dărui, doar a fotografiat-o. Nici ESFS Board Meeting-ul se pare că nu s-ar fi ţinut la data fixată – joi, 26 aprilie, deoarece Roberto Quaglia a ajuns împreună cu grupul de călătorie din care făceam parte abia vineri.

Am asistat în schimb la Adunarea generală a ESFS care a aprobat câteva puncte din propunerile făcute anul trecut la Stockholm. Cu această ocazie am aflat şi că Euroconul vrea să devină o organizaţie serioasă şi să-şi facă un cont bancar pentru cheltuieli uzuale, dar şi pentru atragerea de sponsorizări!

A urmat apoi prezentarea propunerilor de premii din partea ţărilor participante, prezentări care mi s-au părut destul de neconvingătoare. Majoritatea expozanţilor a citit de pe hârtia pregătită, mulţi nu ştiau nici ce au făcut nominalizaţii (anecdotic, s-a dovedit că Bridget Wilkinson ştia mai bine decât reprezentantul maghiar ce cărţi tradusese nominalizatul pentru premiul de cel mai bun traducător). Totuşi, câţiva, precum slovenii sau cehii, au împrăştiat pliante publicitare cu date succinte sau ilustrative ale celor nominalizaţi, unele arătând ca adevărate revistuţe.

România, prin Eugen Lenghel îmbrăcat la patru ace, şi Irlanda şi-au prezentat apoi, însoţite de proiecţii ilustrative, oferta de organizare a Euroconului din 2014. Prezentarea României o puteţi studia pe îndelete aici

Pentru că am ajuns cu o zi mai târziu, nu am prins nici ceremonia de deschidere, nici „Maskarada” pregătită de organizatori, carnaval soldat cu multe premii în ultima zi. În schimb, marele hol de la facultate, dominat de o originală Stargate la intrare, a găzduit un adevărat târg de carte SFF şi BD, efecte de carnaval, podoabe tematice, expoziţii plastice şi de ciudăţenii, ateliere de manufactură, sală de jocuri fantasy.

 

Despre români

Nominalizările făcute de SRSFF pentru premiile Euroconului se cunosc probabil, dar le voi reaminti aici, mai ales pentru cei care nu le ştiu:

I. Hall of Fame:

Best Author:     Liviu Radu

Best Publisher:  Millennium Books

Best Artist:       Adrian Chifu

Best Promoter of Science Fiction: SRSFF (srsff.ro)

Best Magazine:   Helion, România

Best Translator: Mihai Dan Pavelescu

Best Website:   Concatenation.org, UK

II. Spirit of Dedication:

An artist, author of one of more works:  Viorel Pîrligras

An author of a performance (film, play, ballet, etc.):  Adrian Buliga, regizorul adaptării “1984″, Ateneul Tătăraşi, Iaşi

A fanzine:  Gazeta SF (fanzin.clubsf.ro)

III. Encouragement Award: Oliviu Crâznic

 

Nu mă întrebaţi pe mine ce caut eu pe listă, întrebaţi-i pe cei de la SRSFF, care n-au ştiut să-mi explice meritele deosebite, aşa cum n-a ştiut nici Cristian-Mihail Teodorescu prea bine cum să mă prezinte acolo, amintind că sunt creatorul acelor desene funny în câteva casete. De fapt ar fi trebuit să le explice participanţilor că adevăratul motiv este cel că sunt eu, aşa, simpatizat de toată lumea (emmo cu limbă scoasă).

România a beneficiat de un bogat stand de reviste „Helion” şi „Biblioteca Nova”, aduse prin bunăvoinţa lui Laurenţiu Demetrovici de la clubul timişorean.

N-am participat la lansarea antologiei trilingve „Bella proxima” pentru că m-am rătăcit în timp (diferenţele fuselor orare) şi program, dar, din câte mi-a spus Antuza Genescu, proza croată n-a prea trezit interesul celorlalţi participanţi, la manifestare fiind prezenţi doar cei împicinaţi.

N-a trezit interesul nici lectura gen cenaclu, organizată de gazde la „Reading corner”. Nu doar Cristian-Mihail Teodorescu s-a văzut că n-avea cui citi, ci şi ceilalţi participanţi trecuţi în program la ore diferite. De altfel, mi-a fost destul de dificil să identific colţul de lectură, nici paznicul de acolo nu-l ştia, l-am identificat foarte târziu ca fiind un hol de trecere spre două săli şi o magazie. În momentul când am ajuns acolo, l-am găsit doar pe Darko Macan domind pe un scaun, în ciuda hărmălaiei din jur.

Am „chiulit” şi de la panelul cu traducătorii deoarece, dacă tot dădusem de Darko Macan, m-am întreţinut mai mult timp cu el, veţi vedea într-unul din materialele următoare de ce. Oricum, impresiile cele mai directe sper să vi le ofere chiar cei implicaţi: Cristian-Mihail Teodorescu şi Antuza Genescu.

Acum ajung la o situaţie mai delicată despre care aş fi preferat să nu am ocazia să vorbesc, dar, chiar dacă aş păstra tăcerea asupra ei, asta nu înseamnă că nu a existat şi că pe la colţuri nu se bârfeşte deja de ea. Aşa că puteţi afla varianta cea mai „neutră” chiar de la mine care am fost la faţa locului.

Votarea nominalizaţilor pentru premii şi ţara organizatoare a Euroconului din 2012 s-a făcut sâmbătă după-amiază, într-un amfiteatru spaţios, în care a fost prezentă şi formaţia română. România a avut dreptul la două voturi delegate, precum şi la voturile individuale ale participanţilor prezenţi. Precum ştiţi, România n-a câştigat decât „Encouragement Award” atribuit lui Oliviu Crâznic. Irlanda a câştigat, prin vot, privilegiul de a organiza Euroconul 2014. Rezultatul votului este acesta:

 

Titlu                 Voturi delegate       Voturi individuale             Total

România          10                               6                                 16

Irlanda             25                               36                               61

 

Ştiţi de ce România a avut doar şase voturi la individual, deşi avea în componenţă opt membri? Pentru că a votat cu Irlanda, atât la delegat, cât şi la individual! Nu mă întrebaţi de ce n-am fost decât trei care am votat România: eu, Mazilu şi Lenghel. Sper că cei de la SRSFF au o explicaţie bună. Mie nu mi-a explicat nimeni. Vag am auzit că s-ar fi negociat (cine, cum?) voturile pentru Irlanda în schimbul voturilor pentru Best Author. N-am nicio dovadă, cu atât mai mult cu cât bietul Liviu Radu n-a obţinut acest premiu, deşi, în opinia mea şi nu doar a mea, l-ar fi meritat cu prisosinţă. Acum, trecând peste uimirea noastră, a celor trei români care ne-am văzut votul inutil, judecând la rece, faptul că România n-a câştigat dreptul de a organiza Euroconul în 2014 nu e o dramă naţională. Nici măcar individuală. În primul rând că România e de puţină vreme în cărţile Euroconului. Au fost ani de zile în care n-a călcat vreun picior de român pe acolo şi doar de vreo doi ani au început participările organizate. Apoi, faptul de a nu „câştiga” Euroconul pentru 2014 nu este o ruşine, cu atât mai mult cu cât nu există ceva de împărţit sau de câştigat la propriu. Irlanda a „pierdut” ocazia de vreo trei ori până acum, aşa cum ne-a mărturisit la un pahar Roberto Quaglia (care a votat cu România). Irlanda este apoi o destinaţie turistică mai tentantă decât România chiar şi pentru români, ca să fac o glumă, iar în 2014 va coincide la mică distanţă cu Worldconul ce se va ţine în Anglia! Negocierile amintite mai sus se poartă şi ele de ani buni, altfel toate ţările şi-ar vota proprii candidaţi şi nu ar ieşi nimeni la vot. În fine, ce s-a întâmplat nu are nici o conotaţie ilegală. Doar că atitudinea delegaţiei române ridică nişte semne de întrebare grave vizavi nu atât de moralitate, cât de imaginea pe care o asociaţie, în speţă SRSFF, se străduieşte s-o promoveze în lume. N-am nimic de împărţit cu această asociaţie, (sper că) am (încă) prieteni acolo, le apreciez eforturile, precum superba antologie croată, dar şi cele româneşti, premiile Hobana şi alte reuşite, le mulţumesc pentru nominalizarea la Eurocon, deşi m-ar fi putut consulta înainte pentru a pune la cale un plan de promotion adevărat, dar…

A te propune şi pregăti un lobby pentru un Eurocon doar pentru o negociere mi se pare şi imoral, şi ridicol.

A te propune şi pregăti un lobby pentru un Eurocon şi a trişa la votare doar pentru faptul că ai reevaluat oferta şi ai constatat că nu poţi face manifestarea e de asemenea trist. Nu era nicio ruşine să declari că te retragi, pregătindu-te pentru alţi ani. Şi mai onorabil ar fi fost să fi anunţat renunţarea ofertei române în favoarea prietenilor irlandezi. Ar fi aplaudat toată lumea şi România ar fi făcut o figură frumoasă.

A te propune şi pregăti un lobby pentru un Eurocon şi a trişa la votare înseamnă şi a-ţi bate joc de echipa sau membrul asociaţiei care s-a ocupat de acea pregătire – în cazul de faţă Eugen Lenghel, care nici n-a fost anunţat de intenţiile delegaţiei şi şi-a cărat cu sine 2.000 de km costumul de gală, a multiplicat şi distribuit pliante publicitare, a ţinut un discurs interesant pe care îl veţi putea vedea şi „live” pentru că l-am filmat. Nu cred că Lenghel este singurul membru SRSFF care n-a ştiut de „trădarea” delegaţiei. Cezar Mazilu – alt membru – era de-a dreptul siderat.

Necazul este că participanţii la Eurocon au aflat tărăşenia (era şi logic, de altfel: doar 6 voturi din 8 români) şi s-a discutat destul de mult despre acest lucru la petrecerea de noapte care a urmat. Şi nu cred că de bine.

Concluziile acestei poveşti vă las să le trageţi singuri. Din punctul meu de vedere, toată tărăşenia îmi certifică faptul că SRSFF suferă de puternice convulsii interne şi că este doar la un pas de destrămare. Îmi mai certifică şi faptul că românii ştiu să facă o figură „frumoasă” pe unde se duc în Europa. Companionii de călătorie se mirau că îmi căram laptopul cu mine când părăseam maşina. „Stai liniştit, îmi spuneau râzând, aici n-au ajuns români.” „Acum au ajuns”, le răspundeam circumspect.

 

Despre mine

Am fost la Eurocon ca simplu turist. Era un motiv bun să văd Croaţia pe care nu ştiu dacă o voi mai vedea vreodată în această viaţă. Deşi sunt secretar la ARCA SF, nu am vrut să implic oficial această asociaţie prin prezenţa mea deoarece am încercat la Zagreb un mic experiment care ar fi putut să arunce o pată neagră pe obrazul asociaţiei dacă n-ar fi reuşit. În felul acesta mi-am asumat nişte riscuri pe cont propriu. Am editat acolo ceea ce ar putea fi etichetat ca o foaie a festivalului. „News from Barsoom” a apărut în fiecare dimineaţă pe parcursul prezenţei mele la Eurocon şi a reflectat, prin caricaturi şi fotografii comentate de la evenimentele din ziua precedentă, latura comică a manifestării. L-am avut coechipier pe Eugen Lenghel şi cred că am demonstrat astfel că, din punctul meu de vedere, nu există rivalităţi balcanice între asociaţiile româneşti şi că se pot face multe proiecte constructive împreună. Din nefericire, se pare că divergenţele erau de ordin intern, nu interasociaţii. „Ziarul” – cum îi spuneam noi – l-am multiplicat la o imprimantă şi am constatat că a avut succes şi lumea s-a distrat parcurgându-l. În felul acesta consideram eu că făceam lobby României. Acum însă, reflectând la cele ce s-au întâmplat cu delegaţia română, începe să-mi pară rău că m-am apucat să susţin ceva în care s-a dovedit că nu credea nimeni altcineva.

 

Încheiere (deşi seria Eurocon nu se încheie aici)

La anul, Euroconul va avea drept gazdă Ucraina. Organizatorii promit şi o excursie cu autocarul la Cernobîl. Sper să nu fie doar dus. Sunt puţin cam obosit şi cam dezamăgit şi probabil că nu voi merge acolo. Dar nu vreau s-o termin în notă pesimistă, mai ales că sunt plin de imaginile minunate ale Serbiei şi Croaţiei. Voi descărca tonele de fotografii şi vă voi povesti în articolele următoare şi alte detalii despre Eurocon 2012 – Zagreb.