Harrison Ford în „Jocul lui Ender”?

2 decembrie 2011
Autor

După ce a semnat cu Asa Betterfield (cel care joacă şi în „Hugo Cabret”, dacă n-aţi luat cartea după care s-a scenarizat filmul – „Invenţia lui Hugo Cabret” de Brian Selznick, Editura Corint junior, 2007 – nici nu ştiţi ce-aţi pierdut, pentru că la Târgul Gaudeamus s-a vândut cu 11 lei!) pentru rolul titular din „Ender’s Game”, regizorul Gavin Hood i-a propus lui Harrison Ford rolul colonelului Hyrum Graff. Rolul fusese în prealabil propus lui Viggo Mortensen (Aragorn din „Lord of The Rings”), dar negocierile au eşuat. Adaptarea cinematografică după seria de romane din ciclul Ender al scriitorului Orson Scott Card este prevăzută să apară pe ecranele americane pe 15 martie 2013 şi s-ar putea transforma chiar în franciză.

ford

ender

Christopher Yost - script/ Pasqual Ferry - art (Marvel)

Celebrul sistem de luptă al lui Ender

Celebrul sistem de luptă al lui Ender

8 comentarii la "Harrison Ford în „Jocul lui Ender”?"

  1. Anna on 2 decembrie 2011 at 18:18

    Probabil ca pentru col. Graff era nevoie de o figura cu…cumsecadenie ascunsa, de aici Viggo Mortensen sau, poate chiar mai bine, Harrison Ford. Asa Butterfield e ok si el ca figura, ce mai, plus prezenta anterioara pe generice de filme SF sau F. Acuma stau si ma intreb : daca ecranizarea va merge mai departe… o sa avem ca Andrew Wiggin- Vorbitorul in numele mortilor pe cine, pe cine ? Hai s-aud… Eu una, mai c-as pune pariu pe Keanu Rives… 😀

  2. Alin on 2 decembrie 2011 at 22:31
  3. Viorel Pîrligras on 2 decembrie 2011 at 22:53

    @Alin
    Nu numai că ştiu, dar întâmplător am multe numere din serie. Chiar am vrut să ilustrez această ştire cu o exemplificare BD.

  4. Băne on 3 decembrie 2011 at 10:28

    Suna atat de yummi … 😀 Abia astept.

  5. Viorel Pîrligras on 3 decembrie 2011 at 10:37

    Om vedea ce va ieşi şi din asta. Nu’ş de ce, dar parcă mi-e teamă că va arăta ca „Starship Troopers”. Eu mă mir că s-au căznit atât să ecranizeze seria. Aşa cum mă mir că n-au făcut-o încă cu „Războiul bătrânilor” a lui Scalzi. De obicei, filmele de război, chiar şi spaţial, sunt foarte prizate.

  6. Băne on 3 decembrie 2011 at 10:47

    Corect. Sau Total Recall.

  7. Băne on 6 decembrie 2011 at 22:19

    Ce zici de asta:
    http://www.imdb.com/title/tt1446714/ ?
    H R Giger, din nou.

  8. Băne on 10 decembrie 2011 at 23:56

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt - 3 =

Caută