Manifestarea din ultima vineri a lui februarie, adică ultima repriză de poezie din iarnă, s-a ţinut cumva cam ciudat sub titulatura „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”, ţinând cont că invitaţii au fost doi poeţi timişoreni cu rădăcini din Balş!
În fine, o reîntâlnire cu Adrian Bodnaru şi cu lirica sa este întotdeauna agreabilă, iar de data aceasta el a venit la Craiova şi cu fiica sa, legată liric de oraşul Banilor prin importantul premiu I la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrescu”, ediţia 2013.
Pentru că de data aceasta n-a fost un dialog liber cu publicul, cele mai interesante au fost caracterizările făcute de cei doi unul altuia, urmate de lectura creaţiilor proprii. Adrian Bodnaru, precum ştim, promovează o lirică a cotidianului, în care metaforele apar din realităţile nelirice, dar Alexandra Botnaru îl cam taie la capitolul acesta, poezia ei clădindu-se pe o lume dură, în care cuvântul apare generator de emoţii fruste. Deh, aşa s-o vedea lumea la 18 ani!
Şi dacă „recitalul” îl veţi (re)găsi probabil în paginile viitorului număr din „Mozaicul”, reproduc, pentru edificare, câteva versuri din volumul „Cifra latină”, semnat de Adrian Bodnaru în 2013, la Editura Diacritic.
DLV
De câte ori mă scufund în stradă,
trag adânc în piept aerul roţii din faţă
a unei biciclete de damă.
Îmi ţin respiraţia până în barurile de jos,
unde se deschid portrete în cuţit
pentru perlele de fiecare zi.
Pe meseria asta
moştenesc frumuseţea ca un prim părinte:
din mamă în fiică.
Câteva înregistrări video:
Adrian recitând.
Trei poezii de Alexandra: