Recent apărută în româneşte prin pana traducătoarei Mihaela Doagă, „Domnişoara Goth la răscrucea groazei” este al treilea volum din această serie editată de Corint Junior. Ca şi în volumele precedente – „Domnişoara Goth şi fantoma şoricelului” (2017), precum şi „Domnişoara Goth şi festinul cel sinistru” (2018), reîntâlnim, pe lângă Ada – personajul titular –, alte figuri precum profesorul Charles Cabbage (aluzie la matematicianul Charles Babbage) şi maşina sa diferenţială, pe Emily, fata profesorului şi prietena Adei, pe camerista Ruby şi, bineînţeles, pe lordul Goth şi vasta sa reşedinţă nobiliară. Sub peniţa măiastră a graficianului Chris Riddell, acum şi în calitate de prozator, se pune la cale, în prezentul volum, nici mai mult, nici mai puţin decât o competiţie literar-canină. Prilej pentru autor să propună cititorilor figurile unor câini însoţiţi de stăpânii lor – autori celebri în lumea literară clasică engleză. Îi descoperim astfel pe Ivanhoe şi stăpânul său Sir Walter Splott (aluzie la romancierul Walter Scott), pe bloodhoundul Emma şi pe stăpâna ei Plain Austen (Jane Austen), pe Bloodles, buldogul de Mayfair al prozatorului William Timepiece Thackeray (William Makepeace Thackeray), pe ciobănescul Flossie al artistei Georgie Eliot (o combinaţie între figura scriitoarei George Eliot şi Billy Elliot, protagonistul filmului omonim) şi pe pudelul Carlo al scriitoarei Homily Dickinson (Emily Dickinson). Competiţia este jurizată de Hands Christmas Andersen (Hans Christian Andersen) şi de contesa Pippi Shortstocking (Pippi Longstocking, personajul scriitoarei Astrid Lindgren). Acţiunea conţine nenumărate gaguri şi aluzii la operele literare clasice engleze, din care spicuiesc savurosul poem din „Pelerinajul lui Harolde The Kid” (aluzie la poemul narativ „Pelerinajul lui Child Harold” de George Gordon Byron):
„De pe creste semeţe în ceţuri înveşmântate,
Până în văi joase în mlaştini îngropate,
Harolde a ţinut-o tot într-o peregrinare,
oprindu-se doar cât să ia o gustare.
„Bee!” a grăit, şi-apoi „Baa!”,
Acestea fiind singurele vorbe pe care le ştia.”
Harolde este, în cartea lui Riddell, evident, un ied.
Dacă mai menţionăm că volumul mai cuprinde şi o minicărticică numită „Povestea unui dulău”, ce descrie cariera vârcolacului Bramble, ne creăm imaginea unei savuroase lecturi de iarnă ce nu pare a fi neapărat pentru copii.
