Michel Houellebecq sau nostalgia Pif-ului

Poate nu mi-aş fi oprit asupra autorului francez dacă el n-ar fi fost unul dintre invitaţii speciali ai Târgului de carte Bookfest din acest an. Dar nici aşa nu mi-ar fi atras atenţia dacă, într-un interviu care a apărut cu ocazia manifestării, el nu s-ar fi exprimat că autorii care l-au impresionat sunt H.P. Lovecraft, Clifford Simak, Cyril Kornbluth, R.A. Lafferty, deoarece el citeşte mult science fiction. Un om care citeşte mult SF nu poate să scrie departe de acest gen, mi-am zis. Aşa că, la târg, am achiziţionat ediţia a doua a romanului care l-a făcut celebru – „Particule elementare”, apărut încă din 2006 la Polirom în traducerea lui Emanoil Marcu. Romanul a cunoscut o ecranizare făcută de Oskar Roehler care s-a ales cu un Urs de Argint la Festivalul de Film de la Berlin. Cartea am devorat-o în bună măsură în tren, la întoarcerea în Craiova, dar n-o să vă relatez subiectul, o să vă spun doar că e povestea a doi fraţi vitregi, cu destine, stiluri de viaţă şi personalităţi diferite, urmărite în paralel sau întrepătrunse.

Şi-acum, hai să vă incit curiozitatea, ridicând doar puţin coperta ca să citiţi câteva fraze din text:

„Memoria unei vieţi omeneşti seamănă cu o istorie consistentă a lui Griffiths, îi explicase, mult mai tîrziu, fratele său vitreg. Se aflau în apartamenul lui Michel, beau Campari, era o seară de mai. Rar li se mtîmpla să evoce trecutul, cel mai adesea discuţiile lor aveau drept subiect actualitatea politică sau socială; în seara aceea însă vorbiră despre trecut. „Ai amintiri din diferite momente ale vieţii, rezumă Michel, iar aceste amintiri se prezintă sub diverse aspecte; revezi gînduri, motivaţii sau chipuri. Uneori îţi aminteşti pur şi simplu un nume, de pildă pe acea Patricia Hohweiller despre care vorbeai adineaori şi pe care azi ai fi incapabil s-o recunoşti. Alteori revezi un chip, fără măcar să-i poţi asocia o amintire. În cazul Carolinei Yessayan, tot ce ştii despre ea s-a concentrat în cele cîteva secunde de o precizie absolută cînd mîna ta îi atingea coapsa. Istoriile consistente ale lui Griffiths au fost introduse în 1984 pentru a lega măsurările cuantice în naraţiuni verosimile. O istorie a lui Griffiths e construită pe baza unei serii de măsurări mai mult sau mai puţin aleatorii, făcute în momente diferite. Fiecare măsurare exprimă faptul că o anume cantitate fizică, eventual diferită de la o măsurare la alta, este cuprinsă, la un moment dat, într-un anume domeniu de valori. De exemplu, în timpul t1, un electron are o anume viteză, determinată cu o aproximaţie depinzînd de modul măsurării; în timpul t2, electronul e situat într-un anume domeniu al spaţiului; în timpul t3, are o anume valoare de spin. Pomind de la un subansamblu de măsurări, se poate defini o istorie, consistentă logic, despre care însă nu se poate spune că e adevărată; ea poate doar să fie susţinută fără contradicţie. Printre istoriile lumii posibile într-un cadru experimental dat, unele pot fi rescrise sub forma standardizată de Griffiths; ele sînt atunci numite istorii consistente ale lui Griffiths, şi totul se petrece ca şi cum lumea ar fi compusă din obiecte separate, dotate cu proprietăţi intrinseci şi stabile. Totuşi, numărul de istorii consistente ale lui Griffiths ce pot fi rescrise pornind de la o serie de măsurări este în general cu mult superior lui unu. Ai o conştiinţă a eului tău; această conştiinţă îţi permite să formulezi o ipoteză: istoria pe care eşti capabil s-o reconstitui pornind de la propriile tale amintiri e o istorie consistentă justificabilă în cadrul unei naraţiuni univoce. Ca individ izolat, perseverînd în existenţă un anume răstimp, supus unei ontologii a obiectelor şi a proprietăţilor, eşti absolut sigur de un lucru: trebuie neapărat să poţi fi asociat unei istorii consistente a lui Griffiths. Această ipoteză apriorică, o faci pentru: domeniul vieţii reale; n-o faci pentru domeniul visului.”

Fascinat, nu? Dar, ce mai găsim noi în uimitoarea carte a lui Houellebecq? Păi, un episod cu lecturile ce contribuie la formarea viitorului om de ştiinţă care este personajul Michel Djerzinski. Judecând cât de bine sunt descrise, concluzionăm că autorul romanului nu a fost deloc străin de aceste lecturi.

„Deşi sosit după începerea anului şcolar, Michel se adaptă bine la gimnaziul din Crecy-en-Brie şi trecu fără greutate în clasa a şaptea. În fiecare joi cumpăra revista Pif, care tocmai îşi înnoise formula. Spre deosebire de mulţi cititori, el n-o cumpăra în primul rînd pentru gadget, ci pentru povestirile de aventuri. Traversînd epoci şi decoruri de o mare varietate, aceste povestiri aduceau în scenă cîteva valori morale simple şi profunde. Ragnar Vikingul, Teddy Ted şi Apaşul, Rahan „fiul vremurilor sălbatice”, Nastratin Hogea care-i lua peste picior pe viziri şi califi: toţi ar fi putut împărtăşi aceeaşi etică. Michel devenea tot mai conştient de această etică şi avea să rămînă definitiv marcat de ea. Nietzsche nu-i provocă decît o scurtă iritare, iar Kant nu făcu decît să-i confirme ceea ce ştia deja. Morala pură este unică şi universală. Ea nu suferă, în timp, nici degradare şi nici adăugire. Nu depinde de niciun factor istoric, economic, sociologic sau cultural: nu depinde de absolut nimic. Nedeterminată, ea determină. Necondiţionată, condiţionează. Altfel spus, e un absolut.

O morală ce poate fi respectată în practică e totdeauna rezultatul amestecului în proporţii variabile de elemente morale pure şi de alte elemente cu origine mai mult sau mai puţin obscură, cel mai adesea religioasă. Cu cît elementele de morală pură vor fi mai numeroase, cu atît societatea-suport a respectivei morale va avea o existenţă mai lungă şi miai fericită. La limită, o societate guvernată de principiile pure ale moralei universale ar dăinui cît lumea.

Michel îi admira pe toţi eroii din Pif dar preferatul lui era neîndoielnic Lup-Negru, indianul singuratic. Nobilă sinteză între apaş, sioux şi cheyenne, Lup-Negru colinda la nesfirşit preria, însoţit de calul Shinook şi de lupul Toopee. Nu numai că acţiona, sărind mereu în ajutorul celor slabi, dar îşi comenta mereu propriile acţiuni pe baza unui criteriu etic transcendent, poetizat uneori prin diferite proverbe dakota sau cree, alteori mai sobru, printr-o referire la „legea preriei”. Peste ani, Michel continua să-l considere tipul ideal al eroului kantian, acţionînd întotdeauna „ca şi cum ar fi fost, prin maximele sale, un membru legiuitor în regatul universal al scopurilor”. Unele episoade ca Brăţara de piele, cu personajul tulburător al bătrînei căpetenii cheyenne care cerceta stelele, depăşeau astfel cadrul cam strîmt al povestirii de aventuri, cufundîndu-se într-un climat pe de-a-ntregul poetic şi moral.

(…)

În aprilie 1970, a apărut în Pif un gadget ce avea sa rămînă celebru: praful vieţii. Fiecare revistă era însoţită de un pliculeţ conţinînd ouăle unui crustaceu marin minuscul, Artemid salina. De cîteva mii de ani, aceste organisme erau într-un stare de viaţă suspendată. Pentru a le readuce la viaţă, procedura era destul de complexă: apa trebuia decantată timp de trei zile, încălzită uşor, apoi se adauga conţinutul plicului şi se agita uşor. În zilele următoare, recipientul trebuia ţinut lîngă o sursă de lumină şi căldură; se adăuga regulat apă la temperatura potrivită pentru a compensa evaporarea; amestecul trebuia clătinat uşor pentru a fi oxigenat. Cîteva săptămîni mai tîrziu, în vas mişunau o mulţime de crustacee translucide, la drept vorbind cam scîrboase, dar incontestabil vii. Pînă la urmă, neştiind ce să facă cu ele, Michel le-a aruncat în Grand Morin.

În acelaşi număr, douăzeci de pagini de aventuri aduceau cîteva amănunte despre tinereţea lui Rahan, despre împrejurările care făcuseră din el un erou solitar al timpurilor preistorice. Pe cînd era copil, clanul său fusese decimat de o erupţie vulcanică. Tatăl său, Crao înţeleptul, murind, nu-i lăsase moştenire decît un colier cu trei gheare. Fiecare gheară simboliza o calitate a „celor care merg în două picioare”, oamenii. Erau acolo gheara fidelităţii, gheara curajului şi, cea mai importantă din toate, gheara bunătăţii. De atunci, Rahan purta acest colier, încercînd să fie demn de ceea ce simboliza el.”

V-am trezit curiozitatea, nu?

Houellebecq – un autor care trebuie studiat. Nu pierdeţi o întâlnire cu el, dacă aveţi ocazia: azi şi mâine va sta faţă în faţă cu publicul său, de la ora 15.

Michel Houellebecq