La doar o lună şi ceva diferenţă faţă de precedenta expoziţie, cea în tandem cu bucureşteanul Ion Grigorescu, Mihail Trifan recidivează şi propune iubitorilor artei plastice o nouă vizionare a lucrărilor sale, la Galeria Arta din Craiova. O expoziţie pe cât de neaşteptată, pe atât de scurtă ca durată.
Mihail Trifan ne obişnuise, în anii trecuţi, la vernisaje, cu câte un „bonus” constând într-un exhibiţionism teatral. De altfel, „exhibitionism”, în engleză, înseamnă chiar expoziţie. Artistul înţelesese că arta trebuie să progreseze, iar simpla expunere a lucrărilor pe simeze nu mai este suficientă, aşa că personalitatea nonconformistă a artistului se releva şi printr-o mică scenetă improvizată, în care costumaţia şi apariţia în mijlocul privitorilor erau determinante. Pentru că expoziţia aceasta s-a dorit poate şi o avanpremieră la cea retrospectivă ce va avea loc în ianuarie la Bucureşti, Mihai Trifan a ales drept costumaţie, de data aceasta, o redingotă simplă, clasică, însoţită de un joben. Doar câteva artificii moderne – ochelarii fantezişti cu luminiţe, un buchet de flori şi o geantă de umăr – ne-au amintit că avem de-a face cu un avangardist.
Artistul şi-a structurat expoziţia pe cele câteva domenii care i-au marcat evoluţia artistică de-a lungul vremii: pictura tradiţională, desenul, colajele, obiectele transfigurate artistic, instalaţiile. Crochiurile, mai vechi sau mai noi, au dominat o mare parte a expoziţiei. Ca părere personală, ele fiind „bucătăria” artistului, căutările, nu întotdeauna reuşite, ale creatorului n-ar fi trebuit să apară în ochii privitorilor. Important în evoluţia oricărui artist este rezultatul final al operei, nu zecile sau miile de încercări de exerciţiu, premergătoare. În acest caz însă, expunerea crochiurilor are o explicaţie, atâta vreme cât considerăm expoziţia ca una completă ce îl arată pe artist de la A la Z.
Desenele, o donaţie a artistului către Muzeul de Artă Craiova, sunt şi ele nişte crochiuri, dar în stadiu avansat de elaborare şi tratare grafică. Dacă suportul n-ar fi relevat intenţia originară a artistului, am fi putut crede că sunt opere special gândite, „lectura” lor ne apare însă ca un exerciţiu ludic, ceea ce nu-i o critică, deoarece multe opere geniale din istoria artelor s-au dovedit a avea o geneză ludică.
Picturile lui Mihail Trifan, puţine la număr în expoziţie, ni-l reamintesc pe artistul culorii şi mai ales al compoziţiilor din anii ’70. O elaborare complexă, o arhitectură savantă şi fascinantă, în care subiectul tratat se pierde, rămânând ca un pretext neimportant pentru realitatea recreată de către artist.
Colajele, numite Structuri adosate de către artist, sunt genul de artă cu care ne-a obişnuit în ultimii ani. Ştiuleţi şi frunze de porumb se împletesc cu dantele grafice textile sau de celuloză, linguri vechi, metalice, fac casă bună cu roci, nuci sau frunze, cu ouă de gips, frunze de nufăr sau scoarţe de copaci. Compoziţiile amintesc de exerciţiile din perioada studiilor artistice în care elevii erau provocaţi să reprezinte caracterul diferitelor materiale – metal, lemn, gips, sticlă, pânză – şi relaţiile dintre ele. Din frunze, flori, paie, la care adaugă o cruce, artistul reuşeşte să creeze şi icoane, impactul filozofic fiind de data aceasta mai profund.
Obiectele transfigurate artistic, precum Ruleta sau Radiatorul, înnobilate cu elemente vestimentare sau pur şi simplu cu siluete, sunt de asemenea o mai veche preocupare a artistului, o încercare de reestetizare a elementelor fabricate, artificiale, spre o dimensiune mult mai umană. „Instrumentele muzicale” pe care ni le propune Mihail Trifan trec şi ele din registrul funcţional în cel estetic, iar Structurile pe nisip reconsideră natura, prin alăturarea elementelor în ordinea şi estetica stabilită demiurgic de artist.
În opinia mea, cea mai interesantă piesă a expoziţiei rămâne o instalaţie – vai, singura – intitulată Aer de România. Dincolo de aspectul plastic specific autorului, piesa spune o întreagă poveste cu caracter naţional. Elemente casnice, profesionale, etnice, invenţii şi mentalităţi, toate acestea se împletesc delirant în struţocămila împodobită cu tricolorul românesc, închisă într-o culă scheletică şi fragilă. Culmea, această monstruozitate se învârte totuşi. Exact ca România de azi.
Expoziţia este completată, cum altfel?, de semnătura artistului sub forma a două autoportrete, probabil singurele elemente sincere cu adevărat. Unul dintre ele este aplicat pe o roată. Semn că artistul merge înainte.
(Apărut în Mozaicul nr.12/2011)
Crochiuri
Crochiuri
Desene
Picturi
Structuri adosate
Icoană
Ruleta
Instrument muzical
Aer de România
Autoportret
