Pifnostalghia

Ceea ce surprinde la prima lectură a numărului 24 din fanzinul „AH, BD!”, (sub)intitulat „Jurnal de Pifan”, este tonul sumbru, matur şi foarte pesimist pe care îl degajă majoritatea benzilor desenate produse de nostalgicii revistei franţuzeşti, deveniţi acum autori BD, în bună măsură tocmai datorită „Pif”-ului.

Cele 64 de pagini, cu copertă din carton gros, tipărite elegant, aproape în întregime color, nu seamănă totuşi cu „Vaillant – Le journal de Pif” din perioada 65-69, o revistă tipărită pe hârtie de ziar, cu un conţinut foarte popular şi, mai ales, foarte optimist. Nu seamănă nici în privinţa tirajului – unul de masă al „anticei” reviste, distribuit în toată Europa de Est, unul limitat la un segment de nişă ce mai conţine câţiva nostalgici la fanzinul despre care vorbim. De altfel, consider că Marian Mirescu – principalul artizan al acestei producţii – a dorit o provocare către cititorul de atunci, de genul „Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni…”: ia să vedem, câţi am mai rămas?

„Jurnalul” debutează cu o aventură de-a lui Pif, cum altfel?, concepută de acelaşi Marian Mirescu. Maniera de abordare îmi evocă stilul conceptual al şcolii Dupuis – desene caricaturale ilustrând o poveste serioasă. Puţine povestiri atât de complexe am văzut la viaţa mea în creaţia lui Mirescu. Ce se povesteşte acolo ţine de o epocă comunistă – cea a anilor 60 –, de o ideologie bolnavă care asmuţea clasele sociale unele împotriva celorlalte, fraţii contra fraţilor. Fantezia are trimiteri subtile la realitate, la relaţia universului „Pif” cu România, şi se termină tragic.

Tot un cavaler al disperării, mai precis un „pionier” al disperării, este şi Raymond Poïvet, prezent în fanzin cu o poveste inedită cititorilor români, care-l ştiu doar prin „Les pioniers de l’espérance”. „Allo! Nous avons retrouvé M.I.X. 315! Il est vivant nous allons le sauver” are şi o poveste, relatată într-un interviu luat artistului de un cunoscut scriitor SF francez – Jean-Pierre Dionnet. Apoi, alt monstru sacru, Jean-Pierre Andrevon, vorbeşte despre seria care l-a consacrat pe Poïvet în „Pif”.

Probabil că cea mai interesantă parte pentru cititorii neavizaţi rămâne „Pif şi autorii BD bulgari”. O nebunie care, şi la ei, repetă la indigo impactul revistei în România acelor ani. Aşa cum afirmă autorul articolului – Dr. Alexander Vychkov – specialist în banda desenată bulgară: „să vă prezint pe câţiva din cei mai celebri artişti bulgari de BD şi să urmărim impactul colegilor lor de la revista «Pif» asupra stilului lor de lucru. Vreau să precizez că sunt doar şapte din sutele de artişti bulgari care au făcut benzi desenate în ultimele decenii.”

Frumoasă şi tristă este şi banda desenată a lui Sorin Anghel, „Pif & Hercule”. Ea reflectă cu adevărat nişte timpuri care nu se vor mai întoarce niciodată. Ca să-l citez, „Într-o ţară aflată în acea parte a Zidului, unde nimeni nu şi-ar fi dorit să fie, Pif era pata de culoare într-o fotografie gri şi prăfuită. Pif, revista, era fereastra spre lumea interzisă a lui Alice şi lecţia pentru generaţii succesive de scenarişti şi desenatori.”

Tot în linia sceptică, presărată însă cu ceva mai mult umor (cam negru, ce-e drept), figurează şi povestea „Rip le chien”, de Mircea Arapu şi François Corteggiani, cu referire directă la al doilea deces a revistei, cel din anii 2000.

Poate că singura bandă desenată realizată în spiritul şi tonul originar este „O aventură a evazivului Nasdine Hodja în «Răzbunarea lupului valah»”. Laurenţiu Mateş reuşeşte performanţa de a-l plimba pe celebrul Nasdine, e drept, în stilul lui DiMarco (desenatorul eroului din perioada „Pif Gadget”), pe maluri româneşti.

Tenebroasă şi magnific colorată este şi „Hight Pif Club”, de misteriosul Rem Broo, o poveste new-age împletind sexualitate şi violenţă sub masca copilăriei pierdute.

O mică încercare de schimbare de optică are şi subsemnatul în povestea „Totoche”, în care încerc să răspund ce au devenit personajele lui Tabary după 40 de ani.

Povestea de pe ultima copertă, realizată de Mirescu, ar putea purta numele de „Mais où sont les neiges d’antan?” şi un posibil răspuns este că acest omagiu adus formatorilor noştri va fi anual. Dacă va fi să fie.

Un număr indispensabil, care va fi lansat şi va putea fi achiziţionat la Comic Con, Bucureşti, vineri-duminică, la standul independenţilor de la Romexpo.

Pif, de Marian Mirescu

„Allo! Nous avons retrouvé M.I.X. 315! Il est vivant nous allons le sauver” de Poïvet

Jean-Pierre Andrevon, despre „Les pioniers de l’espérance”

„Rip le chien”, de Mircea Arapu şi François Corteggiani…

…şi un Sorin Anghel – „Pif & Hercule”

„Hight Pif Club”, de Rem Broo

Laurenţiu Mateş şi al său Nasdine Hodja

Viorel Pîrligras şi ce s-a ales din banda lui Totoche