Presa craioveană şi-a căpătat Demnitatea după Revoluţie

Sâmbăta ce tocmai trecu am participat, la invitaţia domnului Nicolae Marinescu, la lansarea volumului domniei-sale „Săptămânalul DEMNITATEA. Libertatea pe cont propriu”. Autorul, director al Editurii Aius şi al revistei „Mozaicul”, ajuns la vârsta pensionării, a început să-şi depene amintirile din contextul editorial şi publicistic chiar de anul trecut, prin volumul „Aius 20. File din istoria noastră”, în care reconstituia traseul aventurii editoriale numită Aius. Acum, a avut un plan mai ambiţios, propunându-şi să evoce contextul începuturilor presei libere craiovene în perioada decembrie 1989-1990, în mod special istoria săptămânalului „Demnitatea” – o altă „întâmplare” în care a fost implicat direct. Volumul este cu atât mai interesant cu cât explică situaţia social-politică a proaspetei şi originalei democraţii ivite după căderea epocii Ceauşescu.

Evident, grosul volumului îl reprezintă cele mai interesante (şi câteodată chiar actuale) articole semnate de Nicolae Marinescu în paginile săptămânalului. Spun interesante deoarece interviurile cu Ilie Ştefan, vicepreşedinte CPUN Dolj şi apoi prefect din acea vreme, cu Constantin Grigoraşcu, directorul de atunci al Direcţiei Agricole Dolj, cu regizorul Hadji Culea, cu viceprimarul Cireşica Ghiţă, cu Sandu Ion-Eugen, comandantul Poliţiei judeţene, cu Radu Berceanu, preşedintele filialei Dolj a FSN, degajă un anumit parfum al epocii, cu problemele ei sociale şi politice.

Unele texte „demască” naivităţile („Revoluţia rămâne a noastră”, „De ce minerii – scrisoare deschisă micului burghez-intelectual, democrat-legionar”) sau parti-pris-urile autorului în epocă („Marea diversiune”, „Vot de încredere”, „Viitorul a început”, „România nu va fi Libanul european”), o notă subiectivă care nu-i ştirbeşte nici din valoare, nici din personalitate. În contrabalanţă, texte precum „Propun arestarea imediată a lui Raţiu şi Cîmpeanu” par a judeca mai lucid situaţiile momentului. Alte texte îl prezintă pe autor în ipostază de duelist cu conducerea şi practicile cotidianului „Independentul” sau făcând lumină asupra internărilor politice de la Poiana Mare. Experienţa de gazetar a lui Nicolae Marinescu rămâne însă fascinantă, mai ales că ea a avut loc într-o perioadă agitată ce sfida destul de des orice logică. Cum o vede el acum, din perspectiva trecerii a aproape un sfert de secol? O mărturiseşte cu sinceritate, deşi simplul fapt că i-a consacrat un efort important pentru a întocmi acest volum spune mai totul: „Demnitatea  a fost şcoala mea de jurnalism. Pe care nu mi-o dorisem, dar de care m-am ataşat pe măsură ce,urmând-o, descopeream secretele profesiei, dificultăţile şi satisfacţiile, utilitatea şi gratuitatea spectaculară, lehamitea şi succesul, cinismul şi moralitatea, ingratitudinea şi responsabilitatea şi mai ales adrenalina provocată de aşteptarea reacţiei cititorului. De aici, vulnerabilitatea principală: incapacitatea de a genera un proiect complex, cu obiectiv clar asumat şi etape de parcurs, în condiţii variabile. Eram ca un liceean care descoperă farmecul matematicii şi filosofiei, dar rămâne inapt de performanţă, pentru că încă nu i s-a dedicat.”

Vă las în compania fotografiilor de la evenimentul avut loc la Terasa Big Ben, din Craiova – un loc care, prin decorul cu chioşcuri şi pălării de „belle-epoque”, s-a integrat excelent în evocarea filelor vechi de presă craiovene. Nu voi da explicaţii lămuritoare la fotografii deoarece, sunt aproape convins, unele persoane nu ar vrea să-şi demaşte chipul căutărilor cu google. De fapt, cu această ocazie, îmi maschez şi eu ignoranţa cu privire la identitatea unora. Ceea ce nu le minimalizează cu nimic valoarea de vechi sau noi oameni de presă. Vă recomand în schimb să priviţi cu atenţie detaliile. În cele mai multe cazuri ele spun adevăratele poveşti.

Coperta volumului, semnată de Monica Iliuţă, redactor: Luiza Mitu, DTP: Anemona Andrei