Romconisme (3)

Ştefana-Cristina Czeller: „Sunt oricum o perfecţionistă, deci textele mele trec printr-o mulţime de metamorfoze înainte de a fi aruncate în lume” 

Ştefana-Cristina Czeller a debutat în presă începând din 1999, ca simplu colaborator, apoi ca angajat al cotidianului regional “Evenimentul” din Iaşi. În paralel, Ştefana îşi dezvoltă şi o carieră literară, în care SF-ul ocupă un loc semnificativ. Poate şi din cauză că şeful ei de serviciu este nimeni altul decât „clasicul” scriitor SF Dan Doboş. Printre realizările  literare ale Ştefanei, materializate în multiple antologii şi reviste virtuale, dar şi a unui volum personal – „Cerneală şi sînge” (Millennium Books, 2011), se numără şi mai multe premii, printre care proaspătul premiu pentru debut, decernat la ROMCON 2012 de la Timişoara.

Ştefana-Cristina Czeller

Viorel Pîrligras: Ştefana-Cristina Czeller, se pare că 2011 este anul tău câştigător. După Encouragement Award, obţinut la EUROCON 2011, iată un al doilea premiu, de data asta naţional, vine să confirme calitatea scriiturii tale. Şi vorbim doar de primii paşi! Ce crezi că trebuie să însemne acest premiu pentru tine?

Ştefana-Cristina Czeller: Trebuie să mărturisesc faptul că nu mă aşteptam să ajung pe lista premianţilor, şi nu o spun cu acea falsă modestie care dă bine pentru condeierul aflat la primul volum. Evident, pentru orice autor, dar mai ales pentru unul debutant, un premiu vine ca o confirmare a faptului că povestea pe care a spus-o a avut rezonanţă în inimile celor care au citit-o. Scriitorul nu poate exista fără cititori, iar când succesul de casă se combină cu cel de critică, poţi numi situaţia ideală. În acelaşi timp însă, aprecierea juriului şi a fanilor SF te obligă să încerci să dai ce-i mai bun la fiecare următoare încercare literară. Iar eu sunt oricum o perfecţionistă, deci textele mele trec printr-o mulţime de metamorfoze înainte de a fi aruncate în lume.

V.P.: Ce reprezintă activitatea de scriitor pentru tine?

Ş.-C.C.: Deşi am debutat târziu, aş spune că evadarea în alte lumi mă defineşte ca persoană. Când eram copil, obişnuiam să-mi spun poveşti şi să mă transpun în pielea personajelor. Se pare că, neştiută, o parte din bucuria acelui joc a rămas ascunsă în mine, aşteptând momentul de a se manifesta în altă formă. E adevărat însă că procesul creator nu înseamnă doar bucurie, poate fi şi chinuitor. Uneori, soarta unui personaj, dilemele privind deznodământul unei acţiuni nu mă lasă să dorm. Am avut şi momente când romanul mi s-a părut un duşman, dar nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când aşterni prima propoziţie a unei istorii pe hârtie. Sau ultima…

V.P.: Meseria pe care o ai te mobilizează în ficţiunile pe care le scrii sau le scrii tocmai pentru că ai meseria aceasta şi îţi trebuie un motiv de evaziune?

Ş.-C.C.: Cred că adevărul e undeva la mijloc. Sunt ziarist şi acopăr domeniul infracţional de un deceniu. Intru deci în contact cu diverse orori, cu tot ce-i mai rău din semenii noştri şi a trebuit să-mi dezvolt o anumită imunitate la bestial pentru a-mi păstra încrederea în oameni. Când ajungi să vezi partea amuzantă a ştirilor de la ora cinci, inevitabil vei fi atras şi în literatură de elementele noir. Deprinderile meseriei mi-au devenit un al doilea strat de piele, aş putea zice, dar au şi un potenţial toxic pentru suflet. Evadez deci din realitate, dar mă întorc adesea spre ceea ce îmi este familiar ori pur şi simplu spre distopic. În fond, lumea ieşită din peniţa ta va părea reală doar dacă îi cunoşti în amănunt toate resorturile. Nu e o întâmplare că eroina principală a romanul meu „Cerneală şi sânge” este o ziaristă.

V.P.: Cititorii te inflenţează în ceea ce scrii? Te mulezi după gusturile sau preferinţele lor? Spun asta pentru că mi se pare că eşti foarte populară în rândul lor, îţi mărturisesc că, la jurizarea premiilor ROMCON, ai întrunit atât sufragiile juriului oficial, cât şi pe cele ale fanilor.

Ş.-C.C.: Principiul după care m-am ghidat mereu este să scriu poveştile pe care mi-ar plăcea să le citesc. Este minunat să constat că şi altora le plac, dar mă tem că este imposibil să răspunzi preferinţelor tuturor cititorilor. De altfel, am făcut recent un experiment şi am cerut opinia fanilor SF privind un text de anvergură, iar răspunsurile la sondaj au fost extrem de diferite. Pot spune însă cu mâna pe inimă că gândul la cei care vor răsfoi paginile istoriilor mele este mult mai prezent acum decât atunci când scriam „Cerneală şi sânge”. Atunci nu ştiam nici măcar dacă voi termina romanul – l-am început chiar înainte să şlefuiesc primele povestiri prezentate într-un cenaclu, darămite dacă va fi publicat. Presiunea este, după cuvintele bune care s-au zis despre mine, mult mai mare, mă gândesc nu doar la aventurile personajelor, ci şi dacă ţin cititorul în tensiune, dacă imaginile sunt şocante, dacă finalul nu e cumva previzibil şi la o mie de alte lucruri. Câteodată, posibilitatea ca următorul proiect să nu se ridice la înălţimea primului îmi dă coşmaruri. Dar puţină tensiune e benefică pentru procesul creator.

V.P.: Inevitabila întrebare: care sunt proiectele literare de viitor?

Ş.-C.C.: Lucrez la o continuare a romanului, intitulată „Transformarea”. Ieri am început capitolul cu numărul 12, adică am scris cam jumătate. Nu am plănuit neapărat să se întâmple aşa, finalul oarecum deschis de la „Cerneală şi sânge” a venit organic. Mi-am dat seama deodată, anul acesta, că aş vrea să ştiu ce se întâmplă în continuare cu personajele pe care le-am îndrăgit şi care mai au de înfruntat demoni. Iar cei mai periculoşi demoni sunt cei pe care chiar noi îi creăm.

Juriul anunţă numele câştigătorului premiului pentru debut. (foto: Marian Mirescu)