S & F Festival (I)

1 august 2013
Autor

Am fost întrebat de multă lume ce şi mai ales cum a fost la Râşnov. Am făcut şi un fel de raport, urgent, la cererea lui Maître Secu, dar cum noul număr al Helionului a întârziat excesiv, domnia-sa a considerat poate că nu e nevoie să puncteze decât cu câteva rânduri şi fotografiile oferite. Într-un fel a făcut bine, pentru că textul n-ar fi făcut decât să repete, cu alte cuvinte, ceea ce bine au punctat jurnalistic şi Eugen Lenghel aici, şi Ştefan Ghidoveanu aici, şi Florin Pîtea aici. Ceea ce cred eu că este necesar însă ar fi o radiografie comentată a manifestării, de aceea m-am oprit la trei capitole principale plus unul dedicat cu precădere artelor plastice. Cele trei nu corespund celor trei zile tematice, de altfel bine gândite de Eugen Lenghel & Co ca fiind Ziua literaturii, Ziua artelor şi Ziua ştiinţei, nu, ci Dimensiunea spirituală, Dimensiunea interumană şi Dimensiunea turistică. Sună puţin pretenţios, dar vă asigur că miezul e departe de această etichetă… Din contra…

 

Dimensiunea spirituală

Succesul festivalului a fost dat în primul rând de detaşarea faţă de rigiditatea manifestărilor tradiţionale din domeniu. Ţin minte că legendarele ConSFătuiri din „epoca de aur” aveau un program strict, care începea dis-de-dimineaţă, aşa încât primele puncte erau de regulă ratate de fanii ce participaseră toată noaptea la cenacluri ad-hoc, fapt ce provoca nervozitatea organizatorilor. Programul Festivalului de la Râşnov a început la ore rezonabile, majoritatea expunerilor s-au făcut în foişoarele din curtea superbei pensiuni Rem’s, în care era cazată toată lumea sau la cinematograful municipal situat la câteva minute distanţă. Programul n-a fost încărcat, ci construit lejer, cu largi segmente din zi alocate pentru discuţii interpersonale sau pentru mici excursii în punctele turistice ale zonei. Vă asigur însă că n-a existat niciun moment de plictiseală, ba discuţiile, foarte degajate, au continuat la un pahar de vin, o cafea sau un pepene, până noaptea târziu.

Conferinţele sau expunerile, cum doriţi să le spuneţi, au fost şi ele destul de libere şi extrem de diferite şi nu voi insista asupra lor, căci fiecare ar necesita o analiză vastă, ceea ce nu e cazul. Dar vă puteţi face o idee prin fragmentele video pe care le-am înregistrat în momentele respective.

Salutară şi necesară prezentarea susţinută de regizorul/scenaristul/scriitorul Mihnea Columbeanu filmelor SF oferite de organizatori, cu discuţiile libere de după, precum cele de la „In Time”, de unde am reţinut sintagma „Când ai timp, nu ai bani, când ai bani, nu ai timp”.

Şi ideea cu amplasarea standurilor de carte SF & Science în cetatea Râşnov mi s-a părut ingenioasă.

Schimburile de filme, BD-uri şi cărţi SF sunt elemente care ar fi trebuit să fie normale în toate manifestările SF, nu doar în aceasta, pentru că asta înseamnă o întâlnire între iubitorii genului, cum bine puncta Ştefan Ghidoveanu pe blogul său.

S-au pus la cale proiecte comune, atât ca scriere colectivă, cât şi ca antologii sau expoziţii comune, iar dacă măcar una din ele îşi va găsi împlinirea, atunci se cheamă că vom avea o toamnă bogată  şi că festivalul şi-a avut rostul său şi în acest sens.

Şi, ca performanţă proprie, am reuşit să scot, cu ajutorul colegului Mirescu, şi două numere din foaia festivalului – „News from Barsoom”, o foaie-pamflet pe care o demarasem la Euroconul din Croaţia, 2012. Nu ştiu cât a fost de prizată la acest festival, dar sper să fi fost măcar agreabilă şi ca cei „înfieraţi” acolo să nu se fi supărat (prea tare).

Ce i-a lipsit totuşi manifestării, altfel într-un procent de 90 % excepţională din punctul de vedere al tuturor participanţilor? Sunt mai multe de spus şi nu o fac cu răutate, ci cu speranţa că viitoarele ediţii – care vor exista cu siguranţă! –, vor ameliora sejurul excelent din orăşelul de munte. În primul rând promovarea. Evident, festivalul, aflat doar la prima ediţie, şi-a aflat identitatea prin tatonări, s-a construit pe parcurs, mai ales prin propunerile participanţilor, şi e firesc să fie aşa, dar acesta este singura scuză acordată organizatorilor pentru timiditatea de a face cunoscută manifestarea. Afişul, de exemplu, s-a făcut cu o zi înainte şi ştiu ce spun, că doar eu l-am făcut! Un lobby mai agresiv făcut pe lângă edituri ar fi determinat poate îmbogăţirea programului cu mai multe lansări de carte. Făcute la standurile de la Cetate, cu tam-tam-ul cuvenit şi în prezenţa autorilor, ar fi atras şi mulţi turişti, care se aflau acolo din belşug. Poate câteva şedinţe de lectură publică, cu comentarii, ale scriitorilor prezenţi. Doar Florin Pîtea a încercat un astfel de gest, în cadrul şedinţelor sale de scriere creativă şi Monica Ramirez, la lansarea cărţii sale. Evident, a lipsit şi un concurs de texte scurte SF. Câştigătorii prezenţi ar fi avut astfel ocazia să facă cinste!

Expoziţia de arte a fost şi ea bine gândită ca spaţiu în holul cinematografului, pentru a putea fi vizionată de spectatori, deşi, cred eu, ar fi suscitat un interes mai mare dacă s-ar fi aflat într-un spaţiu frecventat de turişti, nu de localnici care au fost prezenţi într-un număr relativ mic.

Nu ştiu ce şi cât a filmat Nicolae Cozma, dar conferinţele şi expunerile, acolo unde nu s-a prezentat un text conceput în prealabil, ar fi trebuit imortalizate. Măcar pentru istoria manifestării, dacă nu pentru importanţa expunerii.

Există şi proiecte care nu s-au finalizat, dar nu din vina organizatorilor, precum spectacolul de laser şi lumini, şedinţa de spectacol celest-astronomic, imposibilă din cauza plafonului de nori din ziua planificată, gazeta SF de perete care nu s-a bucurat de larg interes. Ar fi fost salutară şi participarea unor sefişti din alte zone ale ţării (Timişoara sau Satu-Mare îmi vin primele în minte), dar acest lucru n-a depins numai de organizatori – Primăria Râşnov împreună cu Asociaţia Mioritics, la iniţiativa lui Eugen Lenghel.

În ciuda acestor carenţe, ecourile sunt până în prezent mai mult decât entuziaste, iar această variantă de munte a Atlantikronului dunărean s-a dovedit a fi mai mult decât binevenită. Mă gândesc serios dacă excelenta pensiune Rem’s n-ar putea deveni gazda de toamnă a Romconului – un teren SF neutru şi mai puţin excentric în geografia ţării.

Sesiunile deschise de scriere creativă cu Florin Pîtea

„Sala” de conferinţe

Şedinţă de lucru – Ştefan Ghidoveanu şi Mihnea Columbeanu

Se dezbate aprins…

Transmisie telefonică în direct la Radio Oltenia Craiova; la aparat Mircea Liviu Goga, ce îi are ca interlocutori pe Eugen Lenghel şi Ştefan Ghidoveanu

Mihnea Columbeanu, prezentând filmul ce avea să se deruleze în câteva momente

Conferinţă Dan Doboş (foto: M. Mirescu)

Mircea Liviu Goga, despre prima bandă desenată din lume

Marian Mirescu şi monştrii săi – fanzinul Sanki nr. 17

Lectură publică – Florin Pîtea din volumul „Anul terminal”…

…şi lectură publică Monica Ramirez din „Fantoma de pe lac”

Stand de cărţi în incinta cetăţii Râşnov…

…cu cititori specializaţi

Expoziţia de artă plastică

Cenaclu, cu lectură din caietul electronic

A apărut şi „News from Barsoom”

O nouă transmisie în direct spre Radio Oltenia Craiova. Despre artele vizuale au vorbit ascultătorilor (de la dreapta): Mihnea Columbeanu, Viorel Pîrligras (la telefon), Ionuţ Bănuţă (pozarul pozat), Mircea Liviu Goga. (Foto: M.Mirescu)

Lansarea revistei BDC nr. 7 (foto: Mihnea Columbeanu)

La programul filmelor

Linişte! Rulează „The Adjustment Bureau”.

Activitate la gazeta de perete – Mirescul Marian

Dezbateri în sala de mese a pensiunii (Foto: M. Columbeanu)

Mironov a venit cu partea „science”

O sală captivată…

…de discursul celui mai bun jurnalist pe probleme de S & T din România

Evoluţia umană transpusă grafic

Adrian Șonka, directorul Observatorului Astronomic, încercând să se descurce sub cerul acoperit (de tavan)

S-a filmat şi s-a fotografiat…

Cam asta a fost!

Fragment din comunicarea Lui Mircea Liviu Goga despre prima bandă desenată din lume. Fotograful vioi este acelaşi Mihnea Columbeanu.

Alexandru Mironov, despre ştiinţă, dar mai ales despre imaginaţie.

Aflăm părerea domniei-sale despre genul horror.

Discursul lui Adrian Șonka.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 1 =

Caută