Un pisoi la marginea lumii

Lansat la recentul Bookfest, ultimul roman al lui Sergiu Someşan, Atacul sferelor, continuă în stilul său narativ seria romanelor de acţiune cu care ne-a obişnuit deja – Apocalipsa după Ceauşescu, URSSA, O primăvara nord coreeană. De data aceasta, societatea umană se confruntă cu o ploaie de sfere extraterestre care înghit orice obiect intră în contact cu ele. Cititorul se lasă condus de acţiunile politice ale celor două puteri mondiale – SUA şi Rusia – aflate în încercarea de înţelege şi a profita de pe urma virtualelor arme, dar şi de ingeniozitatea societăţii civile de a găsi aplicaţii pragmatice anomaliei care ameninţă lumea. Compoziţia cuprinde episoade spectaculoase privind acţiuni militare, practici de radiestezie, ştiinţă aplicată, toate foarte bine documentate şi într-o analiză logică perfectă, iar explicaţia finală propusă de autor prin vocea personajelor sale dă naştere unei tulburătoare meditaţii asupra evoluţiei şi activităţii umane în galaxie. Nu lipsesc referirile la literatura SF, mai precis la volumul Un miliard de ani până la sfârşitul lumii de Arkadi şi Boris Strugaţki, o nuanţă postmodernă în conceptul altfel clasic. Dincolo de atmosfera de blockbuster pe care o degajă volumul, autorul adaugă compoziţiei un lirism care face melanjul agreabil şi care dă adevărata dimensiune literară a talentului lui Sergiu Someşan: „În Montana, mai ales în zona în care locuiau ai mei, iarna venea destul de repede, astfel că într-o dimineaţă de octombrie, când ne-am trezit, totul în jurul nostru era învăluit în alb de la zăpada care căzuse toată noaptea. Aveam pe vremea aia un pisoi negru ca noaptea pe care în numisem Catifea. Avea numai câteva luni şi dacă stătea cumva pe un fotoliu de culoare neagră şi ţinea ochii închişi, iar în cameră era semiîntuneric, nici nu-l puteai descoperi. S-a întâmplat să mă duc cu el pe verandă în dimineaţa când a nins şi să văd cum a reacţionat când a dat cu ochii de imensitatea albă din faţa lui.

Pentru că tăcerea secretarului de stat ameninţa să se prelungească, preşedintele îl îmbrobodi să vorbească.

– Ei, cum a reacţionat? îl întrebă el în cele din urmă.

Secretarul de stat tresări şi continuă.

– S-a oprit în locul unde începea zăpada şi a privit imensitatea albă din faţa lui. Niciodată n-am crezut că ochii unui animal pot exprima atâta… nedumerire, nu ştiu cum să-i spun altfel. Dar uite că după zeci de ani încă nu pot uita nedumerirea şi uimirea din ochii lui. M-am tot gândit cum să-i spun scenei la care am asistat, însă era doar un pisoi la marginea lumii. La marginea necunoscută a lumii.”

Sergiu Someşan nu este un nume nou în segmentul de creaţie SF naţional, având în bibliografie multe volume de gen apărute de-a lungul anilor, şi doar neşansa editurilor de a avea vizibilitate pe piaţa de carte l-a ştirbit de un succes popular precum cel al lui George Arion în segmentul policier.  Probabil că autorul a intuit popularitatea în creştere a literaturii poliţiste, căci a cochetat cu ea acum doi ani prin volumul Justiţiarul, primul dintr-o serie care promite şi care probabil că a neliniştit viaţa parlamentară prin soluţiile propuse. Evident, doar ficţionale.

Sergiu Someşan, Atacul sferelor, Editura Datagroup, 2018

(Mozaicul nr.6 – iunie 2018)